O femeie l-a numit pe Adi Mutu „Briliantul”, dar nu pentru că juca bine!
Adrian Mutu și-a câștigat de-a lungul carierei porecla „Briliantul”, însă puțini știu că nu performanțele sale pe teren au fost motivul inițial al acestei denumiri. Într-o confesiune recentă, Mutu a povestit cum o femeie, soția lui Gigi Nețoiu, l-a criticat în primul său meci în tricoul lui Dinamo. Astfel, a luat naștere porecla care avea să-l urmeze pe tot parcursul carierei, conform sport.ro.
Adi Mutu povestește cum a ajuns să i se spună „Briliantul”!
„65.000 de dolari pe an. Până la urmă s-a găsit acordul cu FC Argeș la 600.000 de dolari. M-a vândut și bine a făcut. O sumă mare pentru fotbalul românesc, de fapt cea mai mare, vreo 10-12 ani de zile. Și am plecat cu Dinamo. Îmi aduc aminte ei aveau în decembrie o vacanță în America, jucătorii cu soțiile, plus conducerea cu familia. O vacanță de 10 zile în America. Atunci l-am cunoscut și pe Cristi Borcea. Am mers și eu cu ei, îmi amintesc că am jucat și un meci cu Orlando.
Fotbalistul urmărit îndeaproape de Mircea Lucescu: „E o variantă pentru naționala mare”
Și am intrat în repriza a doua, timid, eram la Dinamo, altă echipă, alți jucători, cu multă personalitate. Și era doamna Luchi (n.r. – fosta soție a lui Gigi Nețoiu) pe margine și se uită la Gigi Nețoiu și îi zice ‘Ăsta e, mă, Briliantul tău?’ De atunci mi-a rămas Briliantul. ‘Că nu joacă nimic, cu nu știu ce. Gigi ai dat atâția bani pe el’. Minutul 90, lovitură liberă la 2-2, pun mingea jos 3-2. ‘A sărit nea Gigi s-a dus la doamna Luchi na, mă, Briliantul! Ia Briliantul!’”, a încheiat Mutu.
Adrian Mutu s-a retras din cariera de jucător în anul 2016, după ce a îmbrăcat tricourile unor echipe precum Dinamo, Inter Milano, Parma, Chelsea, Juventus sau Fiorentina.
