Cine îi ia locul lui Marius Croitoru, la FCU Craiova, după ce Adrian Mititelu l-a demis, din nou, pe antrenor!
Adrian Mititelu s-a săturat de rezultatele slabe ale formației sale și a deci să producă un șoc la echipă. FCU Craiova se află în criză, iar promovarea pare un obiectiv realizabil, însă nu în acest sezon. Alb-albaștrii au pierdut destul de multe puncte, cu echipe pe care ar fi trebuit să le domine, iar Finanțatorul a decis să-l demită pe Marius Croitoru.
Marius Croitoru, demis oficial de FCU Craiova. Oltenii vor avea un nou antrenor!
Marius Croitoru nu a mai rezistat pe banca celor de la FCU Craiova, după ce a înregistrat o serie de 4 meciuri fără victorie, dar și alte rezultate slabe în acest sezon. Formația din Bănie va aduce un alt tehnician, iar Adrian Mititelu are de unde alege.
Un tehnician pe care Adrian Mititelu l-ar putea aduce la FCU Craiova este Giovanni Costantino. Italianul este în țară deja, dar poate semna și cu o altă echipă. Șansele sunt mari să revină la FCU Craiova, deoarece a mai fost pe banca echipei, iar Adrian Mititelu este un maestru al repatrierilor.
Un alt nume pe care Mititelu l-ar putea aduce este Andrei Prepeliță. Fostul mijlocaș al echipei este liber de contract, iar în urmă cu puțin timp a negociat cu milionarul din Bănie.
Lista nu se oprește aici. Claudiu Niculescu poate fi o variantă, chiar dacă este tehnicianul celor de la FC Voluntari. Fostul atacant este unul din preferații lui Mititelu, dar și FCU Craiova este una din echipele sale de suflet.
Nicolo Napoli ar putea reveni și el la FCU Craiova, deoarece are de recuperat o sumă de bani, iar un nou mandat nu ar fi exclus, pentru antrenorul care s-a întors de atâtea ori.
Mesajul de despărțire a celor de la FCU Craiova
„Mulțumim, Marius Croitoru!
Clubul nostru si Marius Croitoru au decis de comun acord rezilierea contractului de colaborare.
Mulțumim pentru activitatea depusă la FCU 1948 și îi dorim mult succes pe viitor!”, a scris FCU Craiova pe rețele de socializare.
- Eugen Neagoe: „Domnul Rotaru m-a dat afară, pentru că are o superstiție”
- Adrian Mititelu a explicat de ce l-a demis pe Nicolae Dică: „O fi bine, o fi rău”
- Marius Șumudică, antrenor la FCU Craiova!
