Județul din Oltenia unde s-au adunat cei mai mulți bătrâni! România ocupa locul 13 în clasamentul celor mai îmbătrânite țări din lume
România îmbătrânește în întregime, iar unele județe o fac mai repede decât altele. În ultimii 10 ani, situația s-a înrăutățit, având în vedere că în 2013 existau 9 județe cu o vârstă medie sub 40 de ani. În prezent, mai sunt doar două, conform INS, notează HotNews.ro.
Județul din Oltenia cu cei mai mulți bătrâni!
Cel mai tânăr județ din România este Ilfov, cu o vârstă medie a locuitorilor de puțin sub 39 de ani. În timp ce cel mai bătrân este Teleorman, unde vârsta medie a locuitorilor se apropie de 47 de ani. În Oltenia, Vâlcea este județul cu cea mai mare vârstă medie, de 45,4 ani. Aceasta este urmată de Olt, cu o vârstă medie de 44,8 ani, Mehedinți, cu 44,5 ani, Gorj, cu 43,7 ani, și Dolj, cu 43,1 ani.
Craiova, în topul orașelor cu cele mai multe locuri de parcare din România
În 2019, România ocupa locul 13 în clasamentul celor mai îmbătrânite țări din lume. Conform ponderei seniorilor de 65 de ani și peste în totalul populației, datele fiind publicate de Divizia specializată a ONU în iulie 2024. Anul acesta, România a avansat pe locul 12, iar în câțiva ani va intra în top 8 al celor mai bătrâne națiuni din lume. Pe primul loc se află Japonia, unde aproape 30% din populație are 65 de ani sau mai mult. Aceasta este urmată de Italia, Portugalia, Grecia și Germania. Care a trecut de la a fi locomotiva Europei la a deveni pacientul acesteia.
Cu o speranță de viață în continuă creștere, o natalitate în scădere și o migrație netă negativă (emigră mai mulți români decât numărul imigranților), pe fondul pensionării iminente a generației baby boomer, presiunea asupra cheltuielilor pentru sănătate, îngrijire socială și pensii va crește constant. Nevoia de a majora impozitele devine din ce în ce mai evidentă. Există deja un decalaj semnificativ de vârstă între județe, iar România nu se află departe de Japonia, care are o vârstă medie de 45,4 ani.
Este posibil ca, în următorii ani, numărul acestor județe să crească
Există mai multe județe în care vârsta medie este egală sau chiar depășește media de vârstă a japonezilor, precum Teleorman, Hunedoara, Vâlcea și Brăila. Este posibil ca, în următorii ani, numărul acestor județe să crească. Cele mai bătrâne județe sunt: Teleorman (vârsta medie de 46,4 ani), Hunedoara (45,6 ani), Vâlcea (45,4 ani), Brăila (45,4 ani), Caraș-Severin (45 ani), Olt (44,8 ani) și Mehedinți (44,5 ani). În schimb, cele mai tinere județe sunt Ilfov, Iași și Suceava, cu o vârstă medie a locuitorilor în jur de 40 de ani.
Îmbătrânirea populației determină autoritățile locale, ale căror venituri depind de încasările din taxe și impozite, să gestioneze cu dificultate presiunea fiscală asupra contribuabililor. În județele foarte îmbătrânite, precum Teleorman, nu este posibil să crești taxele pentru populație (predominant formată din pensionari). Ceea ce obligă autoritățile să impună taxe suplimentare asupra puținelor afaceri care au mai rezistat în zonă.
