Vreme neobișnuită, în Craiova

Claudia Grosu

Toamna aduce la Craiova vreme neobișnuită: „Înregistrăm un nou bilanț”

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, la începutul lunii noiembrie, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. Meteorologii estimează temperaturi de până la 24-25 de grade Celsius.

Vreme neobișnuită, în Craiova

În această noapte, în Oltenia, cerul va fi variabil, cu vânt slab până la moderat și condiții de ceață în zonele joase. Mâine, vremea va fi frumoasă și neobișnuit de caldă pentru această perioadă, în cea mai mare parte a regiunii. Cerul va rămâne mai mult senin, iar temperaturile maxime vor urca față de ziua precedentă, situându-se între 22 și 27 de grade Celsius. Izolat, ceața va persista în zonele joase.

400.000 de locuri de muncă până în 2028

„Este un final de lună să octombrie mai cald decât în mod obișnuit. Înregistrăm un nou bilanț în ceea ce privește temperatura medie a acestei luni octombrie 2024, pentru că vedem o abatere termică pozitivă mai mare de un grad Celsius la acest moment și este posibil să se mențină această abatere, luând în considerare valorile de temperaturi până la finalul lunii.

Dacă astăzi consemnăm până la 22 de grade Celsius, local în partea de sud-vest a țării, mâine deja ne apropiem de pragul unei zile de vară, cu 24 de grade Celsius, pentru ca ziua de luni să atingă chiar 25 de grade Celsius mai ales în partea de sud a țării. Ziua de luni este posibil să aducă inclusiv în Capitală o maximă în jurul a 23 – 24 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, director ANM, conform evz.ro.

„Este posibil ca în zonele joase să mai consemnăm fenomen de ceață”

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie a anunțat că și în luna noiembrie vremea va fi plăcută. Temperaturile se vor menține între 10 și 20 de grade Celsius. Ceața va fi prezentă în mai multe regiuni ale țării.

„Din punct de vedere meteorologic, este posibil ca în zonele joase să mai consemnăm fenomen de ceață. Așadar, un final de lună octombrie, a doua lună de toamnă din acest an mai cald. Chiar și primele zile din ultima lună de toamnă, noiembrie, rămân sub incidența unei mase de aer mai calde, care să aducă temperaturi la scara întregii țări între 10 și 20 de grade Celsius, cu precădere în zona de sud a țării”, a spus ea.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.