După eșecul cu Farul Constanța, Constantin Gâlcă a explicat ce probleme a întâmpinat la Universitatea Craiova!
Constantin Gâlcă nu reușește să le lase măcar impresia oltenilor că poate să îndeplinească misiunea pe care și-a asumat-o. Antrenorul prelua trupa din Bănie, spre finalul sezonului trecut. De atunci, a ratat două obiective: locul 2 și calificarea în grupele Conference League. Nu erau tocmai cruciale acele aspecte și a rămas cu o treabă mai importantă: titlul, în sezonul 2024/2025. Totuși, situația se complică.
Constantin Gâlcă a vorbit despre plecarea de la Universitatea Craiova!
Înainte de meciul cu Farul s-a vorbit mult despre o demitere a lui Constantin Gâlcă. După eșecul suferit, antrenoru a fost deschis să discute despre acest aspect. El spune că nu a primit niciun semn de de la șefii clubului. Între timp, tehnicianu a explicat ce probleme a întâmpinat la Universitatea Craiova. Acesta se plânge de accidentările care i-au dat planurile peste cap. Totodată, după ce a cerut întăriri, se plânge și de lipsa omogenității.
„(n.r. dacă i s-a dat un ultimatum din partea conducerii) Ok! Eu nu știu… Deocamdată nu m-a abordat nimeni. Când o să știu ceva, o să vă spun, cu siguranță! Sunt meciuri grele, și cel cu FCSB. Vrem să câștigăm meciurile. Vrem să arătăm mult mai bine. S-au accidentat jucători, au veniți alții noi și e greu!”, a declarat Constantin Gâlcă, la DigiSport.
Mihai Rotaru îi mai dă o șansă
Mihai Rotaru a avut și el o intervenție, după meciul cu Farul. Patronul alb-albaștrilor spune că nu s-a ajuns la concluzia că antrenorul trebuie schimbat. Era și greu, pentru că tehnicianul Constantin Gâlcă are un contract beton la Universitatea Craiova și s-a asigurat că, dacă are încă șanse să-și îndeplinească obiectivul, oltenii o să plătească o sumă importantă, dacă îl dau afară.
