Probleme pentru un titlular, după Farul – Universitatea Craiova: „A vrut să iasă la pauză, dar l-am obligat să joace tot meciul”

Claudia Grosu

Un titular din meciul Farul – Universitatea Craiova a avut probleme mari, încă de la pauza partidei, dar antrenorul nu l-a menajat!

Farul Constanța a învins pe teren propriu, la Ovidiu, cu scorul de 3-2, pe Universitatea Craiova, în etapa a 14-a din SuperLigă.

Probleme pentru un titlular, după Farul – Universitatea Craiova: „A vrut să iasă la pauză, dar l-am obligat să joace tot meciul”

Pentru „Marinari” au înscris Narek Grigoryan (minutul 6), Denis Alibec (minutul 11) și Gustavo Marins (minutul 59), iar pentru olteni au punctat Lyes Houri (minutul 52, din penalty) și Luis Paradela (minutul 90+5). La finalul partidei, Gică Hagi, managerul tehnic al Farului Constanța, și-a felicitat echipa pentru victoria obținută împotriva Universității Craiova, apreciind efortul lor, mai ales după înfrângerea severă din etapa anterioară, scor 0-5 pe terenul Rapidului, conform DigiSport.

Notele alb-albaștrilor după Farul – Universitatea Craiova 3-2!

„Am început bine, așa cum am pregătit. Știam că întâlnim o echipă bună, cu tehnică. A fost un meci frumos. Felicitări băieților. Nu a fost o săptămână ușoară, trebuie să recunoaștem. Nu a fost ușor să digerăm eșecul 0-5 cu Rapid. Acasă jucăm bine, și cu Dinamo meritam victoria (n.r. a fost remiză, 1-1). Trebuie să găsim cheia și să schimbăm ceva, să jucăm fotbalul nostru. Îl vrem mereu pe Alibec așa, în formă. A avut o atitudine foarte bună”, a spus Hagi, la flash-interviu.

 „El a vomitat la pauză, e virusul ăsta..”

Un titular a avut probleme, după Farul – Universitatea Craiova. Gică Hagi a dezvăluit, de asemenea, că Gustavo Marins, fundașul central al constănțenilor, care a reușit să marcheze în acest meci, a contractat un virus și s-a confruntat cu probleme de sănătate pe durata partidei. „Și Gustavo Marins a jucat bine. El a vomitat la pauză, e virusul ăsta.. Și acum la final a vomitat. A vrut să iasă la pauză, dar l-am obligat să joace tot meciul. Îmi era greu să schimb”, a mai spus Hagi. 

După această victorie obținută în fața Universității Craiova, Farul se află pe locul al 12-lea al SuperLigii, cu 16 puncte acumulate după 14 etape, la patru puncte în spatele formației aflate pe ultimul loc de play-off, FCSB. 

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.