Siyabonga Ngezana e gata de transferul carierei

Claudia Grosu
Foto: Sport Pictures

Suma impresionantă la care a fost evaluat Siyabonga Ngezana

Siyabonga Ngezana a impresionat în tricoul FCSB în victoria cu 3-0 împotriva Unirii Slobozia, din etapa a 17-a a SuperLigii României. Evoluția sa a atras din nou atenția presei din Africa de Sud, care a discutat despre viitorul fundașului, jucător de națională. În plus, interesul pentru Ngezana este amplificat de faptul că Kaizer Chiefs deține 10% din suma unui posibil transfer.

Siyabonga Ngezana e gata de transferul carierei

Luna aceasta s-a dezvăluit că Ngezana are o clauză de reziliere de aproximativ 10 milioane de euro la FCSB. Conaționalii săi au fost impresionați de rapiditatea cu care fundașul a ajuns să fie evaluat la o sumă atât de mare.

Nicușor Bancu și Alexandru Mitriță au dezvăluit ce planuri de viitor au, după UTA Arad – Universitatea Craiova!

„Ascensiunea remarcabilă a lui Ngezana în fotbalul european a luat o nouă turnură remarcabilă, după apariția informațiilor conform cărora ar avea o clauză amețitoare la clubul său, FCSB. Fostul apărător al lui Kaizer Chiefs a înregistrat o explozie a reputației sale pe plan internațional într-un timp relativ scurt, prin evoluții impresionante.

S-a adaptat rapid la mediul competitiv de la FCSB și a devenit un membru important în apărare. Prestațiile solide din campionat și din competițiile europene l-au adus în atenția multor cluburi din ligi de top din Europa, ceea ce îi face clauza cu atât mai notabilă. Clauza de 10 milioane reprezintă un salt uriaș față de cele 800.000 de euro plătite de FCSB. Fie că rămâne la FCSB sau obține o mutare importantă, viitorul său arată incredibil de bine”, au scris cei de la SNL24. 

„Are 10 milioane de euro clauză de reziliere”

Siyabonga Ngezana joacă la FCSB din vara anului 2023. Contractul său expiră pe 30 iunie 2027. „Eu zic că a crescut foarte mult. Probabil în vară se poate vorbi și la el de un transfer, dacă o sa fie în continuare la nivelul acesta. Poate să mai crească. Dacă vor fi rezultate bune și în Europa, toți vor fi cu ochii pe ei. Are 10 milioane de euro clauză de reziliere, ceva de genul”, a declarat Vulturar, potrivit Fanatik.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.