Constantin Gâlcă și-a explicat eșecul, după Universitatea Craiova – CFR Cluj!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova a pierdut meciul cu CFR Cluj, iar Constantin Gâlcă a găsit scuzele perfecte, după un nou eșec usturător!

Universitatea Craiova a suferit o nouă înfrângere. Oltenii au pierdut partida cu CFR Cluj, pe teren propriu, după un meci în care, din nou, nu au arătat că ar avea o idee e joc stabilită clar. La finalul duelului, antrenorul alb-albaștrilor a găsit scuzele perfecte.

Nu doar că a fost nemulțumit de rezultat, dar Constantin Gâlcă a subliniat problemele de arbitraj, greșelile elevilor săi, dar și absența lui Alex Mitriță. Toate acestea au condus la eșec, după părerea tehnicianului, care nu reușește să producă „fotbal-șampanie” la Craiova.

Constantin Gâlcă și-a explicat eșecul, după Universitatea Craiova – CFR Cluj!

„La o contră, ne-au prins pe contraatac și au punctat golul decisiv. (n.r. De ce luați goluri așa de repede?) În primul rând nu a fost corner. A fost acordat pe nedrept. Pe mingea a doua ne-a lipsit marcajul. Știam că va fi greu. Tot am așteptat să marcăm și să întoarcem rezultatul. Ne-a lipsit golul.

Aștept să ne revenim și să câștigăm meciurile următoare. E greu fără Mitriță, dar trebuie să găsim soluții.  Vom încerca și în Cupa României să câștigăm și la fel și în campionat”, a declarat Constantin Gâlcă, la flash-interviu.

Universitatea Craiova riscă să rateze play-off-ul!

Universitatea Craiova nu doar că poate rămâne la o distanță de 5 puncte de primul loc, dacă U Cluj câștigă în această etapă. Oltenii riscă să părăsească zona de play-off, dacă mai suferă un eșec și în runda următoare. Este nevoie doar ca Petrolul să îi învingă pe alb-albaștri, iar Sepsi și FCSB să-și câștige meciurile pe care le au.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.