Meciul dintre Universitatea Craiova și Sepsi OSK este ultimul din 2024, pe stadionul „Ion Oblemenco”
Universitatea Craiova a început vânzarea biletelor pentru ultimul meci din 2024 pe stadionul „Ion Oblemenco”, împotriva celor de la Sepsi OSK. Partida va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17:00, și va marca ultimul joc al echipei în acest an pe terenul propriu.
S-au pus în vânzare biletele pentru Universitatea Craiova – Sepsi OSK
Universitatea Craiova revine pe stadionul „Ion Oblemenco” pentru ultimul meci de pe teren propriu din 2024, după întâlnirea cu Petrolul Ploiești. Oltenii au anunțat că biletele pentru partida cu Sepsi OSK sunt disponibile atât online, cât și în magazinele oficiale ale clubului. Cel mai ieftin bilet este la Peluza Nord, cu un preț de 20 de lei, în timp ce un bilet la tribuna a doua costă 40 de lei, iar unul în zona VIP poate fi achiziționat pentru 125 de lei.
Nicolae Stanciu a spus următorul său pas după ultimul meci din Damac
„Ne vedem împreună la ultima reprezentație în casa alb-albastră din anul 2024, „leilor”! Cu fulare, eșarfe și steaguri, îi conducem pe Bancu, Mitriță & co. spre victorie. Când să nu-ți faci program? Sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 17:00. Știi unde ne vedem.
Biletele pot fi achiziționate:
- Online, de pe http://bilete.ucv1948.ro
- Magazinul oficial din Electroputere Mall
- Magazinul mobil din centru, Strada Madona Dudu
- Partenerii Entertix (librăriile Cărturești și hypermarketurile Carrefour)
- În curând, de la casele de bilete situate la Sala Polivalentă
Pentru noi, pentru Știința, pentru cele 3 puncte atât de importante”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.
