Transferul lui Louis Munteanu la FCSB nu mai pare doar un vis pentru Gigi Becali. Nelu Varga e gata să se așeze la tratative!
Louis Munteanu a fost una dintre telenovele verii. Atacantul care era legitimat la Fiorentina a fost dorit de mai toate echipe puternice din Liga 1, însă Nelu Varga a câștigat licitația. Gigi Becali nu a renunțat însă la visul său și vrea să-l aducă pe Munteanu la FCSB.
Nelu Varga e gata de negocieri. Gigi Becali poate pune mâna pe Louis Munteanu: „Să mă sune”
Louis Munteanu a fost transferat pentru suma de 2,3 milioane de euro de la Fiorentina. Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în care a spus că ar plăti această sumă pentru transferul atacantului.
„Aș da cât au dat pe el, practic să preiau ce au negociat ei, să ia FCSB”, a spus Becali, la Fanatik.
Imediat după această declarație, Nelu Varga a avut un răspuns pentru patronul de la FCSB. Patronul ardelenilor spune că are oferte mai mari pentru Louis Munteanu și nu l-ar vinde pentru 2-3 milioane de euro. Acesta i-a spus lui Gigi Becali că dacă vrea să-l transfere pe jucător, să-l contacteze.
„Nu-l dau pe banii ăștia. Păi eu îl dau pe 2-3 milioane? Am oferte mai mari pentru el și nu discutăm prin ziare. Dacă vrea să dea banii pe care îi dau alții pe el, atunci să mă sune, cum a făcut și pentru Bîrligea. Eu nu negociez în presă”, a spus Nelu Varga, pentru Prosport
Louis Munteanu putea avea cifre mult mai bune la CFR Cluj
Atacantul adus de la Fiorentina a marcat de 6 ori pentru ardeleni, în 17 meciuri. Acesta a avut destul de multe ratări la începutul sezonului, iar dacă ar fi reușit să fructifice ocaziile avute, cifrele sale ar fi fost mult mai bune. Totuși echipa sa este pe locul 1 în campionat, iar el ajunge destul de rapid la finalizare.
- Deja fu! Nicolo Napoli, decar și antrenor la FCU Craiova!
- Nelu Varga anunță 2 transferuri din Italia
