Culisele transferului lui Florin Costea la FCU Craiova: „Îl dețineau niște cămătari”

Virdol Robert

Aducerea lui Florin Costea la FCU Craiova nu a fost una deloc ușoară!

Atacantul minune care rupea plasele în sezonul 2008-2009 a fost deținut de niște cămătari din Râmnicul Vâlcea. Adrian Mititelu a povestit despre aducerea fotbalistului care a încântat Bănia prin reușitele sale.

Culisele transferului lui Florin Costea la FCU Craiova

Adrian Mititelu a avut o misiune dificilă în al aduce pe Florin Costea la echipa sa. Finanțatorul de la FCU Craiova povestește că Vârful era deținut de niște cămătari care împrumutaseră echipa, iar Florin Costea a fost pus gaj.

Adrian Mititelu consideră că se poate face un film despre transferul lui Florin Costea la formația din Bănie.

„În 2005, m-am luptat cu Timișoara să-l iau pe Florin Costea, nu vă mai zic cum l-am luat… E o adevărată poveste de Hollywood! Ar merge făcut un film despre transferul lui Florin Costea la Universitatea Craiova.

Să vă spun. Pe Florin Costea îl dețineau niște cămătari din Râmnicu Vâlcea, care dăduseră bani la club și Costea era pus gaj”, a declarat Adrian Mititelu pentru GSP

Adrian Mititelu: „ M-am întâlnit cu cămătarul”

Adrian Mititelu a mărturisit că s-a întâlnit cu cămătarul care-l deține pe Florin Costea și i-a plătit acestuia banii pe ce-i împrumutase clubului din Vâlcea.

„Vă dați seama cum a fost?! M-am întâlnit cu cămătarul prin Vâlcea, pe-acolo, i-am dat omului banii ca să poată semna domnul președinte de la Vâlcea, Constantin”, a mai spus finanțatorul de la FCU Craiova.

Share This Article