Adrian Mititelu explică situația și cum a ajuns FCU Craiova să poarte negocieri cu FC Koln, Shakhtar Donetsk și FC Porto!
FCU Craiova îl putea vinde pe Florin Costea la FC Koln, Shakhtar Donetsk sau FC Porto, după cum susține chiar Adrian Mititelu. Starul formației din Bănie s-a accidentat, până când patronul clubului s-a hotărât să îl lase să plece. Apoi, „Diamantul Olteniei” nu a mai reușit să prindă un transfer spectaculos, într-un campionat de top.
Adrian Mititelu susține că i-au fost puse și bețe în roate, când a venit vorba de transferul lui Florin Costea. Patronul de la FCU spune că nemții de la Koln l-au luat, în cele din urmă, pe Ioniță, de la Rapid, în locul fotbalistului din Bănie.
FC Koln, Shakhtar Donetsk și FC Porto, negocieri pentru un star de la FCU Craiova!
„FC Koln, VfB Stuttgart, Shakhtar Donetsk și FC Porto l-au vrut pe Florin Costea. FC Porto oferise 4,5 milioane de euro. Aveam ofertă de 5 milioane de euro de la Koln și le-am spus că nu se vinde. În iarna lui 2009, i-am sunat pe cei de la Koln și le-am spus că vreau să îl vând pe Costea. Voiau să dea 4,5 milioane de euro. Eram mulțumit. Apoi, eu, ca prostul, fiind un tip popular, vorbeam cu agenții. Unul voia să îl ducă în Rusia. I-am zis să nu îl mai ducă.
S-au sunat între ei și au zis de Costea că nu este serios și că mai bine îl transferă pe Ioniță, de la Rapid. L-a vândut Copos pe Ioniță. Mi-au spus că le pare rău. Ziceau că îl urmăresc cu atenție. Nu eram prea afectat. Nenorocirea s-a întâmplat în primăvară, când i-au rupt piciorul la Severin. Am visat cu o noapte înainte accidentarea lui. Ne-a arbitrat Radu Petrescu. Țipa la Costea că îi dă galben pentru simulare. Era o aroganță a arbitrilor în anii aceia”, a declarat Adrian Mititelu, la podcastul GSP „2 la 1”.
Florin Costea – om de bază la FCU Craiova!
După ce a pus ghetele în cui, fără să joace la FC Koln, Shakhtar Donetsk sau FC Porto, Florin Costea s-a întors la FCU Craiova. El a devenit omul de încredere al lui Adrian Mititelu. Fostul decar din Bănie a absolvit Cursul de Director Sportiv organizat de FRF în parteneriat cu Double Pass.
Florin Costea a absolvit Facultatea de Educație Fizică si Sport, Craiova. Are diplomă de master în management sportiv. A fost profesor de educație fizică și sport timp de 4 ani la Vâlcea, la Școala Gimnazială Dăesti.
