Tehnicianul care a cucerit două trofee cu Universitatea Craiova va fi rivalul unui fost selecționer!
Marinos Ouzounidis o va antrena pe Aris, rivala locală a celor de la PAOK. Fostul tehnician de la Universitatea Craiova, a preluat deja echipa și a semnat un contract valabil pe 1 an și jumătate.
Marinos Ouzounidis și-a găsit echipă. Grecul va fi rivalul unui fost selecționer al României!
Fostul tehnician din Bănie va avea o misiune dificilă la Aris, deoarece echipa este una cu pretenții, iar SuperLiga Greciei este un campionat dificil. Cele 4 mari forțe elene ocupă primele 4 poziții, iar una dintre misiunile lui Marinos Ouzounidis este să ducă echipa spre titlu, sau în cupele europene.
Aris are jucător valoroși în componență, iar majoritatea sunt spanioli. Formația se bazează în ofensivă pe Loren Moron, fotbalist care a ieșit golgheterul sezonului în stagiunea precedentă. Un alt fotbalist cu nume mare din locul grecilor este Pione Sisto. Danezul a fost una dintre marile speranțe ale celor de la Celta Vigo, însă cariera sa a avut un alt drum, față de cel preconizat.
Grecii l-au prezentat pe Marinos Ouzounidis
Aris l-a prezentat deja pe tehnicianul elen și au anunțat că acesta va avea contract pe 1 an și jumătate, timp în care poate duce echipa în primele 4, pentru a juca în cupele europene, din sezonul următor.
„PAE ARIS anunță începutul colaborării cu Marino Ouzounidis.
Tehnicianul grec cu experiență va fi pe banca echipei noastre în următorii 1,5 ani.
Marinos Ouzounidis s-a născut pe 10 octombrie 1968 la Alexandroupoli.”, a anunțat clubul din Grecia, pe site-ul echipei.
