Trei transferuri cheie pentru un duel de foc în 2025, înainte de Universitatea Craiova – Dinamo
Zeljko Kopic aduce vești bune pentru suporterii lui Dinamo înaintea reluării Superligii. Antrenorul „câinilor” a anunțat că echipa lucrează la întărirea lotului cu trei transferuri importante.
Trei transferuri noi, pregătite înainte de Universitatea Craiova – Dinamo: „Să facem echipa mult mai puternică”
„Da, mai lucrăm la doi, trei jucători. Dar, din nou, vrem să luăm decizii de calitate! Să semnăm jucători buni și să facem echipa mult mai puternică”, a explicat Kopic, conform GSP.
În acest moment, Dinamo se află pe locul 3 în clasamentul Superligii, cu 36 de puncte, la doar un punct în spatele Universității Cluj și al celor de la FCSB. Echipa are șanse mari să se apropie de vârf în continuare, iar întărirea lotului poate fi cheia unei a doua jumătăți de sezon de succes.
Primul meci oficial al anului 2025 pentru Dinamo va fi pe 19 ianuarie
Vacanța s-a încheiat, iar astăzi jucătorii au revenit în cantonamentul echipei de la Săftica, pregătindu-se pentru cantonamentul din Turcia. De mâine, echipa intră oficial „în pâine” și se va deplasa în jurul prânzului cu destinația Antalya. Aici, Dinamo va sta între 3 și 14 ianuarie, iar pe lângă antrenamentele zilnice, echipa va disputa două meciuri amicale.
5 milioane de euro pentru transferul în Anglia a lui Siyabonga Ngezana!
Primul meci oficial al anului 2025 pentru Dinamo va fi pe 19 ianuarie, când echipa se va confrunta cu Universitatea Craiova. Ora meciului va fi anunțată în curând, iar fanii sunt deja în așteptarea unui început de an promițător.
