Șefii clubului caută un nou închizător, iar Andrei Artean pare varianta ideală!
Farul ocupă doar locul 12 în clasament, având 24 de puncte după 21 de etape. Gică Hagi speră ca echipa din Constanța să arate mai bine după pregătirea de iarnă, însă știe că are nevoie și de întăriri. Astfel, „Regele” își dorește să transfere un jucător pe care l-a antrenat timp de 6 sezoane.
Se negociază transferul lui Andrei Artean!
Potrivit gsp.ro, este vorba despre Andrei Artean, care a evoluat pentru Farul Constanța între iulie 2018 și ianuarie 2024. „Marinarii” l-au vândut la începutul anului trecut pentru doar 50.000 de euro la Apollon Limassol, în Cipru, iar în vară s-a transferat la CFR Cluj.
Se pregătește transferul lui Denis Drăguș: „L-a contactat pe agentul fotbalistului”
Mijlocașul defensiv nu s-a impus sub comanda lui Dan Petrescu. În acest sezon, a jucat doar 1111 minute în 23 de meciuri, dar în ultimele trei jocuri din 2024 a rămas pe bancă. În aceste condiții, „Regele” vrea să profite de situația lui Artean și să-l aducă înapoi la Farul, unde este convins că l-ar putea ajuta să „redreseze corabia”.
„A picat în ultimul moment, dar noi nu am renunțat la el”
CFR Cluj s-a despărțit în această iarnă de Vasile Mogoș, iar posibila plecare a lui Artean va fi discutată în zilele următoare. Ioan Varga a anunțat că va aduce doi mijlocași în această perioadă de mercato, ceea ce face ca renunțarea la Artean să fie o opțiune posibilă.
„Da, pe Șfaiț l-am dorit și în vară. A picat în ultimul moment, dar noi nu am renunțat la el. Este un fotbalist de mare viitor și va juca la noi. Și o să mai luăm doi mijlocași și un atacant. Nu vă pot spune numele, dar sunt jucători buni, o să vedeți”, a afirmat Neluțu Varga într-o discuție purtată cu jurnalistul Bogdan Pop.
