Andrei Nicolescu răspunde la acuzațiile lui Alex Mitriță și Vladimir Screciu

Claudia Grosu
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Andrei Nicolescu, despre tratamentul oferit lui Alex Mitriță și Vladimir Screciu pe stadionul Arcul de Triumf: „E treaba lor”

Andrei Nicolescu, administrator special și acționar la Dinamo, a răspuns acuzațiilor lansate de Alexandru Mitriță și Vladimir Screciu, doi dintre cei mai importanți jucători ai Universității Craiova, referitoare la tratamentul primit pe stadionul Arcul de Triumf în meciul din turul campionatului, câștigat de alb-roșii cu 2-1, conform GSP.

Andrei Nicolescu răspunde la acuzațiile lui Alex Mitriță și Vladimir Screciu

Pe 24 august, în etapa a 7-a a sezonului regulat din Superliga, Dinamo a învins Universitatea Craiova cu 2-1, într-un meci pe care „câinii roșii” l-au terminat în doar 9 jucători. Înaintea partidei retur, programate pe 19 ianuarie, doi dintre cei mai importanți jucători ai alb-albaștrilor au criticat atitudinea viitorilor adversari, amintind de tratamentul primit pe stadionul „Arcul de Triumf”.

„Am făcut încălzirea 10 minute cu nocturna stinsă, n-am văzut în viața mea un asemenea lucru”, a acuzat Mitriță, completat de Screciu: „Comportamentul jucătorilor de la Dinamo a întrecut orice măsură, acum îi așteptăm și noi!”.

Chestionat pe seama acestor acuzații, Andrei Nicolescu, administrator special și acționar la Dinamo, a creionat un tablou diferit. „Probabil așa simt ei. E treaba lor cum simt, noi deocamdată ne concentrăm să terminăm foarte bine cantonamentul, să fim pregătiți.

„Tot ce mi-a cerut în plus domnul Rotaru față de protocol am oferit”

Nu ne concentrăm pe declarații despre meciul de la Craiova. Ce li s-a întâmplat? Nu li s-a întâmplat nimic! Sunt și alte stadioane unde se fac jocuri de lumini, se stinge și se aprinde lumina. Nu e ca și cum doar noi am făcut chestia asta. Asta cu «10 minute» e o exagerare, au fost 3 minute și 40 de secunde în care s-a făcut, contracronometru, prezentarea echipei.

Localitatea din România unde un apartament costă doar 6.000 de euro

Este o procedură aprobată în ședința de organizare a meciului. Eu cred și sper ca domnul Rotaru să fie de acord cu mine, că am fost super politicoși, cred că am oferit toate condițiile pentru toată lumea. Cred că toată lumea a fost foarte bine organizată și că au primit toate condițiile pe vestiar, pe acces. Am respectat toate regulile. Cred că este o exagerare. Tot ce mi-a cerut în plus domnul Rotaru față de protocol am oferit. Nu cred că se poate vorbi despre faptul că nu am fi arătat respect”, a afirmat Andrei Nicolescu la DigiSport.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.