Daniel Pancu are obiective mari pentru EURO 2025. România U21 va avea o misiune grea: „Trebuie să batem”

Virdol Robert

Daniel Pancu a mărturisit care este obiectivul României U21 la EURO 2025

Nu mai este foarte mult timp, iar România U21 va merge la Turneul final din Slovacia. Tricolorii mici au o misiune dificilă, deoarece au picat în grupă cu țara gazdă, dar și cu Italia și Spania.

Daniel Pancu are obiective mari pentru EURO 2025. România U21 va avea o misiune grea: „Trebuie să batem”

Daniel Pancu are obiective mari pentru Euro 2025 și a vorbit despre acestea. Tricolorii mici vor avea o misiune dificilă, deoarece selecționerul se gândește deja la finală, chiar dacă grupa nu este deloc una accesibilă.

Daniel Pancu spune că România va trebui să iasă din grupă, iar pentru asta are nevoie de o victorie cu Italia sau Spania, iar ulterior să nu piardă cu Slovacia. Selecționerul spune că acest lucru este obligatorie. Daniel Pancu spune că nu merge ca România să o învingă pe Slovacia, iar ulterior să facă un egal cu una dintre cele două.

„Eu mă gândesc la finală. Trebuie să ieșim din grupă, în primul rând. Iar pentru a ieși din grupă, le transmit și jucătorilor de pe acum, trebuie s-o batem pe una dintre Italia și Spania. Obligatoriu! Și să nu pierdem cu Slovacia. Invers nu merge, s-o batem pe Slovacia și să facem doar un punct cu una dintre primele două”, a spus Daniel Pancu, la Fanatik. 

Meciurile României din grupa de la EURO 2025

11 iunie: Italia – România ( Târnava) 22:00

14 iunie: Spania – România ( Bratislava) 19:00

17 iunie: România – Slovacia ( Bratislava) 22:00

Share This Article