Gigi Becali confirmă negocierile pentru transferul lui Daniel Bîrligea, atacantul momentului în SuperLiga României!
Daniel Bîrligea este atacantul momentului în SuperLiga României. Transferul la FCSB a fost o mutare foarte inspirată pentru cariera fotbalistului care nu a mai vrut să stea la CFR Cluj, după ce ardelenii l-au adus pe Louis Munteanu. Acum, vârful a atras atenția mai multor cluburi importante, dar a ajuns și pe lista altor formații, din Arabia.
Gigi Becali confirmă interesul arabilor pentru Daniel Bîrligea. Patronul roș-albaștrilor spune că deja a început negocierile, în acest sens. FCSB a primit o ofertă de 10 milioane de euro. Fotbalistul are o clauză de 15 milioane de euro, în timp ce omul de afaceri din Capitală ar vrea 25 de milioane de euro.
Alex Băluță, după ce Gigi Becali și-a criticat dur jucătorii: „Noi suferim mai mult”
10 milioane de euro pentru transferul lui Daniel Bîrligea!
„Uite, de exemplu, astăzi am avut o ofertă pe Bîrligea, 10 milioane din Arabia, nu știu care Arabia, Emirate, nu știu. Eu am zis să-i spună că vreau 25, dar spune-i un secret, că are clauză de 15. Eu vreau 25 de milioane pe el, dar spune-i investitorului că ai un secret, ai cheia, are clauză 15. Spune-i că știi tu secretul.
Când dă cineva 15 milioane pe tine, îți dă și două milioane salariu. Cariera înseamnă bani. Ce trofee… Banii contează. Dacă Bîrligea primește două-trei milioane pe an, se duce imediat. Crezi că Florinel Coman ar fi vrut să se ducă? Dar ia 6 milioane. Nu trebuie să dai niciodată cu piciorul la noroc, când vine norocul, primește-l”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Gigi Becali ar face o super-afacere și la 10 milioane de euro!
Gigi Becali ar face o super-afacere și la 10 milioane de euro. FCSB a plătit aproximativ 2 milioane de euro pentru Daniel Bîrlugea, în vară. Astfel, trupa din Capitală nu doar că ar face un profit de 8 milioane de euro, dar și-ar permite, cu acești bani, să construiască acea echipă de Liga Campionilor la care visează Becali.
