Gigi Becali mai vrea un atacant la FCSB

Claudia Grosu
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gigi Becali a fost impresionat de o acțiune a jucătorului

Gigi Becali a declarat de mai multe ori că intenționează să aducă un atacant la FCSB în această perioadă de mercato de iarnă. Deși echipa roș-albastră a transferat deja patru jucători în ianuarie – Lukas Zima, Juri Cisotti, Alexandru Stoian și Ionuț Cercel (care se va alătura echipei în vară) – niciunul dintre aceștia nu joacă pe poziția de vârf.

Gigi Becali mai vrea un atacant la FCSB

Gigi Becali a declarat că Denis Alibec (Farul) și Mamadou Thiam (U Cluj) s-au aflat pe lista sa, însă nu a reușit să transfere niciunul dintre ei. Patronul campioanei a dezvăluit că urmărește un alt atacant din SuperLigă.

Este vorba despre Andrei Gheorghiță de la Poli Iași. Gigi Becali a fost impresionat de o acțiune a jucătorului. Care poate evolua și pe flanc în compartimentul ofensiv, însă a decis să nu înainteze o ofertă pentru acesta. „L-am văzut într-un meci, acum vreo două luni. A făcut o fază și am întrebat de el. Dar după aia n-a mai fost nimic”, a spus finanțatorul FCSB-ului, conform DigiSport.

Se pregătește transferul lui Claudiu Petrila

Cel mai probabil, Gigi Becali a fost sfătuit de colaboratorii săi să nu insiste pentru transferul jucătorului de la Poli Iași. De-a lungul timpului, MM Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a subliniat că își dorește în echipa roș-albastră fotbaliști care sunt și fani ai clubului. Ceea ce nu este cazul lui Gheorghiță. Care e suporter al Rapidului: ”Sunt de aici, stau în Giulești, sunt crescut în fața acestor suporteri, am iubit această echipă, în continuare îi susțin”, a declarat atacantul de la Poli Iași.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.