Fiul lui Mircea Bornescu a dat gol pentru FCU Craiova: „Mai bun decât taică-său!”

Claudia Grosu
Foto: Captura video: FCU TV

Fiul fostului portar Mircea Bornescu i-a uimit pe toți

S-a făcut transferul lui Nicolas Popescu!

Oficial. FCU Craiova a făcut primul transfer al iernii!

FCU Craiova a învins clar, cu 6-0, în amicalul împotriva Vulturilor Fărcășești, echipă din Liga a 3-a. Antrenorul Valentin David a folosit în majoritate tinerii din academie, printre care s-a aflat și Nicolas Bornescu, fiul fostului portar Mircea Bornescu, conform GSP.

Fiul lui Mircea Bornescu a dat gol pentru FCU Craiova: „Mai bun decât taică-său!”

Meciul de pregătire s-a desfășurat pe terenul 3 „Costică Ștefănescu” din cadrul bazei FCU Football Park – „Tărâmul Leilor”. Adversara a fost o echipă nou-promovată în Liga a 3-a, care ocupă în prezent locul 4 în Seria 8.

Golurile au fost marcate de Jibril (20), Ghindovean (45, 63, 65) și Bornescu jr. (51). Acesta a fost al patrulea amical pentru FCU în această iarnă, după victoriile cu 6-3 împotriva Concordiei Chiajna, 4-1 cu SCM Râmnicu Vâlcea și înfrângerea cu 0-1 tot în fața Concordiei Chiajna.

Nicolas Bornescu a marcat în premieră pentru echipa la care abia s-a transferat: „Sunt foarte fericit că am reușit să marchez. Sper să am cât mai multe reușite și să îmi pot ajuta echipa. Colegii sunt minunați, m-am integrat foarte bine. Toți colegii mă ajută, mă susțin, mă încurajează. Sper să facem performanță”.

De-a lungul carierei, tatăl său a câștigat două Cupe ale României

Antrenorul oltenilor, Valentin David, s-a arătat și el entuziasmat de performanța lui Nicolas: „E un puști foarte bun, serios și disciplinat. Va ajunge mai bun decât taică-său!”. Nicolas Bornescu a semnat cu FC U Craiova în ianuarie 2025. Tânărul fotbalist măsoară 1,87 m și joacă pe postul de mijlocaș central.

Tatăl său, Mircea Bornescu, a avut o carieră impresionantă, jucând pentru echipe precum Universitatea Craiova, Rapid, Petrolul, Universitatea Cluj și Voluntari. De-a lungul carierei, portarul a câștigat două Cupe ale României: una cu Petrolul (2012/2013) și una cu Voluntari (2016/2017).

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.