Ștefan Baiaram își asumă vina pentru egalul cu FC Botoșani: „Nu trebuia să fac asta”

Catalin Anghel
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Universitatea Craiova a pierdut puncte cu FC Botoșani, iar Ștefan Baiaram a răbufnit la finalul meciului!

Ștefan Baiaram a marcat în meciul cu FC Botoșani, dar a și ratat o ocazie imensă. Mai mult decât atât, decarul alb-albaștrilor își asumă vina și pentru faza în care echipa lui a fost egalată, în prelungirile partidei. Totuși, fotbalistul consideră că adversarii nu au fost tocmai corecți.

Ștefan Baiaram își asumă vina pentru egalul cu FC Botoșani!

„Suntem foarte supărați, meritam să câștigăm. Am condus tot meciul și ne pare rău că nu am câștigat. Îmi pare rău că nu am fost foarte inspirat, am ratat foarte multe ocazii în prima repriză. În a doua repriză la faza aceea nu ar fi trebuit să mă pun jos, să nu le dau ocazia să continue meciul, trebuia să mai trag de mine cât puteam și se termina meciul.

Ne-a lipsit norocul în această seară, n-am fost inspirați, la faza aceea probabil nu trebuia să mă pun jos, trebuia să ne dea mingea, ne pare rău că am pierdut cele două puncte. Se va juca titlul până în ultima etapă, la fiecare meci sunt surprize, toată lumea vrea să câștige și să se bată la titlu. Asta ne dorim și noi și sperăm ca la meciul următor, cu Farul acasă, să nu mai ratăm atât și să avem mai mult noroc”, a declarat Ștefan Baiaram.

10 goluri pentru decarul Universității Craiova!

Decarul Universității Craiova traversează un sezon foarte bun. Ștefan Baiaram a ajuns la golul cu numărul 10 și mai sunt multe etape din acest sezon. Mihăiță Pleșan a anunțat că Mihai Rotaru deja are oferte pentru mijlocașul U21 al formației din Bănie, pe care îl poate vinde în Spania, pentru 5 milioane de euro.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.