Echipa din Liga 3 care vrea să promoveze în Liga 2 cu jucători trecuți pe la Universitatea Craiova

Claudia Grosu
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Crescut la Universitatea Craiova, fotbalistul a fost adus în primul cantonament de Eugen Neagoe la doar 16 ani

Fotbalul de performanță a revenit la Râmnicu Vâlcea, orașul care a câștigat Cupa României în sezonul 1972-1973. SCM Râmnicu Vâlcea ocupă primul loc în seria 8 din Liga 3 și are ca obiectiv promovarea, având în lot jucători care au evoluat la cele mai mari cluburi din fotbalul românesc. Echipa s-a întărit considerabil în sezonul 2024-2025 și s-a calificat în grupele Cupei României Betano. Totuși, oltenii nu au reușit să obțină niciun punct într-o grupă alături de CSM Reșița, Unirea Alba Iulia, FK Csikszereda, Oțelul Galați și Sepsi.

Obiectivul vâlcenilor este promovarea în Liga 2

Oltenii de la Râmnicu Vâlcea se descurcă mult mai bine în campionat. Sub conducerea lui Eugen Beza, echipa a acumulat 39 de puncte după primele 15 etape din seria 8 a Ligii 3 și ocupă locul 1 în clasament, având un avans de nouă puncte față de ACSO Filiași. Fără îndoială, obiectivul vâlcenilor este promovarea în Liga 2. SCM Râmnicu Vâlcea are toate motivele să spere că își va atinge țelul la finalul sezonului, având în vedere jucătorii valoroși din lotul lui Eugen Beza, conform Fanatik.

La SCM Râmnicu Vâlcea, sub conducerea lui Eugen Beza, evoluează Bogdan Rusu, fostul atacant al celor de la FCSB. Acesta a fost transferat de Gigi Becali de la CS Mioveni pentru suma de 200.000 de euro în 2022. Din păcate, Rusu nu s-a impus în echipa din Capitală și a plecat după doar șase luni de la prezentarea oficială.

Crescut la Universitatea Craiova, Găgeatu a fost adus în primul cantonament de Eugen Neagoe

După plecarea de la FCSB, Bogdan Rusu s-a întors la CS Mioveni, iar ulterior a ajuns la SCM Râmnicu Vâlcea de la FC Argeș. La noua echipă, fostul atacant de la Gigi Becali joacă alături de Alexandru Dandea, fundașul venit la Vâlcea de la Gloria Buzău, care în trecut a evoluat pentru cluburi precum Rapid, Astra Giurgiu și Dinamo.

SCM Râmnicu Vâlcea l-a prezentat oficial pe Claudiu Belu-Iordache. Fundașul dreapta a venit din Liga 2 de la Concordia Chiajna: „Bun venit, Claudiu Belu-Iordache! SCM Râmnicu Vâlcea anunță că a semnat un contract, cu jucătorul Claudiu Belu-Iordache. Belu va purta numărul 70 pe echipamentul de joc. Clubul nostru îi urează bun venit și îi dorește mult succes în tricoul SCM Râmnicu Vâlcea! Împreună suntem puternici! Forza SCM Râmnicu Vâlcea”.

A mai jucat pentru echipe de top precum FCSB, Astra Giurgiu, FC Voluntari

Claudiu Belu-Iordache are un CV remarcabil pentru Liga 3. Fundașul, care a plecat de la Rapid București acum doi ani. A mai jucat pentru echipe de top precum FCSB, Astra Giurgiu, FC Voluntari, Politehnica Timișoara, FC Hermannstadt și Poli Iași, înainte de a semna cu SCM Râmnicu Vâlcea.

În lotul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea se află și Yanis Găgeatu, portar transferat de la ACSO Filiași. Crescut la Universitatea Craiova, Găgeatu a fost adus în primul cantonament de Eugen Neagoe la doar 16 ani. Unde s-a antrenat alături de Giedrius Arlauskis, Laurențiu Popescu și David Lazar.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.