Florin Prunea știe în ce țară locuiește Dănuț Bica, fostul fotbalist de la Universitatea Craiova

Claudia Grosu
Foto: captură Digi Sport

Dănuț Bica a avut o carieră remarcabilă ca fotbalist, la Universitatea Craiova, înainte să facă pușcărie

Fostul mare internațional Florin Prunea a vorbit despre Dănuț Bica, ex-jucător la Universitatea Craiova, care a ajuns în închisoare după ce a fost implicat într-un caz de proxenetism. Deși a avut o carieră remarcabilă ca fotbalist, Bica a ajuns după gratii, iar socrul său, Vasile Gorun, era un temut interlop cunoscut sub numele de „Vulturul”. Florin Prunea și Dănuț Bica au fost colegi la Universitatea Craiova, iar fostul portar a oferit și detalii despre socrul său, unul dintre cei mai influenți interlopi ai vremii. În prezent, Dănuț Bica locuiește în Danemarca.

„Acum e prin Danemarca, mi se pare, la muncă”

„Era circul de pe lume cu el. Dar ce fotbalist! A făcut un an, da. Acum e prin Danemarca, mi se pare, la muncă. Dar știi cine era socrul lui, nu? (nr. un influent interlop) Băi, când venea Gorun la meciuri la Craiova cu pălăria aia mare în cap, ne era o frică, să moară Bibi, tuturor. El era căsătorit cu Lilișor. Și știi ce făcea seara? Se jucau cu trenulețele electrice. Iar o să mă sune Bica și o să mă înjure. O să zică: «băi, eu când vorbesc cu tine zic numai de bine»”, a spus Florin Prunea, la iAMSport.

Dănuț Bica a fost un fotbalist talentat, însă viața sa a căpătat o direcție diferită, el fiind implicat într-un caz de proxenetism.

„Dănuț Bica e unul dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a avut Craiova. Mi-a fost coleg de echipă. Mori de râs, frate. S-a supărat odată când am vorbit de el. Știi când s-a dus el la Târgoviște. El venise de la Craiova, jucase cu cine jucase. A intrat în vestiar și i-a întrebat pe toți cum îi cheamă. Pe tine cum te cheamă? Vasile, ieși afară. I-a dat pe toți afară și vine nea Tinel (Valentin Stănescu) îi găsește pe toți afară din vestiar și îi întreabă ce face. Au spus că a venit unu Bica de la Craiova și i-a dat pe toți afară.

A intrat nea Tinel (n.r. Valentin Stănescu) în vestiar și a zis: «I-a vino, mă». (n.r. Danuț Bica) : Da, mă, ce e ?». (n.r. Valentin Stănescu): «Cum mă? așa vorbești tu cu mine?> (n.r.Dănuț Bica): «Pai tu știi cine sunt eu? am făcut linie de mijloc cu Donose, Balaci, Țicleanu». După l-a luat nea Tinel la pumni”, a povestit Florin Prunea, pentru sursa citată anterior.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.