Se pregătește transferul lui Denis Alibec: „L-am vrut tot timpul”

Cosmin Cojocareanu
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Oficialii clubului au pregătit și pregătesc, în continuare, transferul lui Denis Alibec (34 de ani).

Denis Alibec este râvnit de giuleșteni de ceva timp, însă până acum nu s-a legat nimic. Cu toate acestea, conducerea celor de la Rapid spune că speră ca, de această dată, lucrurile să decurgă conform dorințelor clubului bucureștean.

Se pregătește transferul lui Denis Alibec

Viorel Moldovan (52 de ani), președintele celor de la Rapid, a oferit o declarație, potrivit căreia va avea loc o nouă ofertă pentru atacantul de la Farul.

Alibec a revenit la echipa lui Gheorghe Hagi din vara anului 2024, după ce a petrecut un singur sezon în Qatar, la Muaither.

Odată cu expirarea contractului, Alibec a ales să revină gratis la echipa constănțeană. Conform transfermarkt, atacantul naționalei este evaluat la 700.000 de euro.

Viorel Moldovan despre transferul lui Denis Alibec

„Cine nu l-a vrut pe Alibec? Și noi l-am dorit și în vară, și în iarnă. L-am vrut tot timpul, dar nu s-a putut. L-am ratat de două ori, poate a treia oară va fi cu noroc, de ce nu?”, a spus Viorel Moldovan, conform prosport.ro.

În actuala stagiune, fotbalistul de la malul mării a trimis mingea în poartă doar de 7 ori, în cele 22 de meciuri jucate la Farul. Totuși, a reușit să prindă echipa națională.

Acest sezon nu este unul de excepție pentru vârful care a câștigat Campionatul în tricoul Astrei, deoarece un atacant ar trebui să aibă o medie de goluri pe meci mult mai mare.

Un alt argument pentru care actualul sezon este nereușit, pe plan individual, pentru Denis Alibec este locul pe care Farul îl ocupă în clasament. Formația patronată și condusă tactic de Gheorghe Hagi se află pe cea de-a șasea poziție în Play-out.

Prima reacție a lui Rrahmani după plecarea de la Rapid

FOTO! Andreea Priscăcariu a rupt inimi în Giulești! Cum s-a afișat la Rapid – Hermannstadt(

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.