Mihai Căpățînă a glumit pe seama versatilității sale: „Mai rămâne să joc portar”
Mihai Căpățînă (29 de ani) a dezvăluit cum ar sărbători, alături de suporterii Universității Craiova, câștigarea campionatului. Considerat un jucător polivalent, Căpățînă poate evolua ca mijlocaș central, extremă sau fundaș lateral, atât pe dreapta, cât și pe stânga. El însuși glumește pe seama versatilității sale: „Mai rămâne să joc portar! Așa că, portăreilor, aveți grijă.”
„S-ar închide orașul! Cu toții ne dorim acest lucru, zi de zi venim focusați”
Originar din Slatina, Mihai a ajuns în Bănie în 2020, în plină pandemie, de la FC Voluntari, unde era căpitan. Este o persoană comunicativă, fluentă și deschisă. Oficialii clubului îl recomandă ca un posibil viitor analist TV, apreciindu-l pentru stilul său de a fi și modul în care comunică.
„Îmi doresc ceea ce-și dorește toată lumea în Craiova, în toată Oltenia. Tot, adică ambele trofee. Mă bucur mult că avem șanse pe ambele fronturi. Vom încerca să ne atingem aceste obiective, luptăm. Nu vreau să-mi imaginez ce-ar fi să luăm titlul. S-ar închide orașul! Cu toții ne dorim acest lucru, zi de zi venim focusați pentru a cuceri titlul. Cum a zis și Mister (n.red Mirel Rădoi) avem nevoie de șase victorii în play-off pentru asta. Sper să mai câștigăm cel puțin cinci, apoi să ne uităm la clasament. Cred că am avea o șansă foarte mare, astfel”, a spus acesta, conform GSP.
