Constantin Gâlcă a lăsat-o pe Universitatea Craiova fără doi jucători de națională. Mihai Rotaru speră să recupereze măcar unul!
Jovan Markovic regretă că nu a mai avut loc la Universitatea Craiova. El susține că a discutat cu antrenorul alb-albaștrilor de la acea vreme, Constantin Gâlcă, iar acesta i-a explicat că nu se va baza pe el prea mult.
Astfel, fotbalistul a cerut să fie împrumutat. El a avut, mai apoi, ghinion. S-a accidentat mediat la Sibiu, urmând să fie trimis la o altă formație, după ce s-a recuperat. Acum, acesta evoluează la Oțelul Galați, dar așteaptă să fie chemat înapoi în Bănie.
Îndepărtat de Constantin Gâlcă de la Universitatea Craiova
„Am avut o discuţie cu domnul Constantin Gâlcă şi a zis că nu se bazează pe mine. Am cerut să plec, ca să joc. Asta a fost decizia dansului şi am respectat-o. Am simţit dezamăgire. Este, pentru că îmi doream să joc acasă, la echipa mea de suflet. Va rămâne tot timpul şi îmi doream să joc acolo, dar dacă nu se poate încerc să joc, să prind experienţă. Ei ştiu ce fac, vorbesc cu ei în fiecare zi. Da, mai este puţin, sper să fac o figură frumoasă aici şi la vară să mă întorc”, a spus Jovan Markovic, potrivit sport.ro.
Jovan Markovic era un jucător în care oltenii și-au pus speranțe mari, mai ales când acesta era convocat la echipa națională a României.
- Jovan Markovic are un singur gol în 10 apariții în actualul sezon
- 650.000 de euro este cota lui Jovan Markovic, conform Trnasfermarkt
- La 24 de ani, atacantul deja a avut mai multe accidentări care i-au încurcat planurile în carieră
- În sezonul trecut, Jovan Markovic a marcat 6 goluri.
Atanas Trică, îndepărtat și el
Lorena Balaci a povestit faptul că și fiul ei a fost îndepărtat de Constantin Gâlcă, de la Universitatea Craiova. Mama atacantului susține că antrenorul nu voia să îi dea șanse fotbalistului și îl puntea pe vârf să joace, la antrenamente, pe poziția de fundaș central. Acum, nepotul lui Ilie Balaci este om de bază la naționala U20 a României.
