Universitatea Craiova a pierdut meciul cu U Cluj, iar Mirel Rădoi a răbufnit și în timpul meciului, dar și după, în stilul lui Sorin Cârțu!
Mirel Rădoi trăiește fotbalul la intensitate maximă, mai ales de când este antrenor la Universitatea Craiova. Când era selecționer, acesta se abținea foarte mult, dar nici nu avea o presiune atât de mare, chiar dacă ducea în spate speranțele unei țări întregi. La o echipă de club, munca zilnică și implicarea pot face un tehnician să trăiască mult mai puternic fiecare clipă și să sufere și pentru cele mai mici erori.
Sorin Cârțu a fost și este un exemplu pentru Mirel Rădoi, când vine vorba de antrenorat. Acest aspect se vede și în reacțiile pe care tehnicianul alb-albaștrilor le are, în timpul partidelor. În meciul pe care Universitatea Craiova l-a pierdut cu U Cluj, Rădoi a avut o ieșire nervoasă, pe care a recunoscut-o la final. El susține că a fost înjurat de morți. Astfel, a ajuns să îi amenințe pe adversari, cu o replică fără precedent în ultimii ani, în fotbalul românesc: „Eu i-am rugat pe ei să nu mă mai înjure de morți, că după rămâne viu doar unul dintre noi”, susține antrenorul oltenilor.
Mirel Rădoi, implicat într-un scandal fără precedent la Universitatea Craiova
Meciurile din play-off au fost mereu tensionate pentru Universitatea Craiova, mai ales când oltenii aveau impresia că au șanse la titlu. De această dată, cu Mirel Rădoi pe bancă, episodul amenințărilor a atins alte cote. Declarația antrenorului din Bănie a fost taxată de un fost secund al alb-albaștrilor. Basarab Panduru consideră că tehnicianul echipei lui Mihai Rotaru a întrecut măsura cu acele amenințări.
„Felul în care spui așa ceva… Ați mai auzit așa ceva? Stau și eu să caut, dar așa… Așa cum a zis-o, nu cred că am mai auzit în toți anii ăștia. E prea de tot. Înțelegi niște lucruri, dar parcă e prea de tot”, a spus Basarab Panduru, pentru la Prima Sport 1, după meciul dintre U Cluj și Universitatea Craiova.
Oltenii știu că șansele la titlu scad!
Mirel Rădoi e conștient de faptul că a ratat ocazia să e apropie de titlu. El putea să îi egaleze pe rivalii de la FCSB, la numărul de puncte, apoi să aștepte pași greșiți din partea acestora. Dacă formația lui Gigi Becali câștigă derby-ul cu Rapid, atunci roș-albaștrii se vor detașa la 6 puncte de Universitatea Craiova, iar oltenilor se va fi extrem de greu să mai refacă o astfel de diferență, în doar 4 etape, chiar dacă vor avea și un meci direct cu formația din Capitală.
Clasament play-off:
- FCSB – 39 puncte
- Universitatea Craiova – 36 puncte
- U Cluj – 35 puncte
- CFR Cluj – 34 puncte
- Dinamo – 29 puncte
- Rapid – 28 puncte
