Marcel Ciolacu, OUT din funcția de prim-ministru

Claudia Grosu

Marcel Ciolacu nu a mai rezistat în funcție și și-a dat demisia! Ce candidat va susține în turul 2

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, în urma ședinței coaliției și a Consiliului Politic Național al PSD, că își va depune demisia din funcția de prim-ministru. Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de această decizie.

Nu va susține oficial niciun candidat în turul doi

„În decembrie s-a constitui o coaliție de guvernare cu două obiective: de a asigura o guvernare stabilă și de a da un candidat care câștige Președinția României. Unul din cele două obiective nu ne-a reușit. Am văzut votul românilor de ieri, asta înseamnă că coaliția de guvernare nu are legitimitate. Am propus colegilor mei ieșirea din coaliția de guvernare, care implicit duce la demisia mea din funcția de prim ministru, lucru pe care am să-l fac după întâlnirea cu dvs”, a spus Marcel Ciolacu, conform Digi24.

Tot el a anunțat că PSD nu va susține oficial niciun candidat în turul doi. „A doua decizie, la propunerea a foarte mulți colegi cu experiență politică din interiorul partidului, am luat decizia de a nu susține public unul dintre cei doi candidați din turul doi. Fiecare simpatizant al PSD va vota cum dorește, după propria conștiință”, a mai spus acesta.

„Un premier interimar va fi desemnat în prima parte a zilei de mâine”

Președintele Ilie Bolojan a luat act luni seară de demisia premierului Marcel Ciolacu. Un premier interimar urmează să fie desemnat marți, în cursul dimineții. „Preşedintele a luat act de demisia din funcţia de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Marcel Ciolacu. Un premier interimar va fi desemnat în prima parte a zilei de mâine”, a transmis Administraţia Prezidenţială, după întrevederea celor doi.

Marcel Ciolacu a precizat că subiectul privind mandatul actualei conduceri a Partidului Social Democrat va fi analizat după alegerile prezidențiale din 18 mai. Declarația a venit ca răspuns la întrebarea dacă acest aspect a fost discutat în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al PSD.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.