Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-2

Cosmin Cojocareanu
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cine a impresionat, dar și cine a fost sub așteptări în duelul de pe Ion Oblemenco

Universitatea Craiova a reușit să obțină un egal cu CFR Cluj, iar acest rezultat este unul dăunător, deoarece ar putea rata șanse de a juca în cupele europene. Oltenii nu au avut cel mai bun parcurs în play-off, iar în acest moment pot ratat și primul obiectiv de la începutul sezonului.

Notele alb-albaștrilor după Rapid – Universitatea Craiova

5 milioane de euro pentru transferul lui Nicușor Bancu!

Mirel Rădoi a fost nemulțumit de rezultat

Tehnicianul din Bănie și-a expus nemulțumirea la finalul jocului. Acesta a avut din nou o declarație în stilul său caracteristic și a anunțat noi transferuri.

„Nu este cea mai bună calitate a mea să fiu calm. E clar că nu îmi plac astfel de momente, dar trebuie să le accept până la urmă. Va trebui să stau pe bancă, mă voi lega cu o centură din aia, îmi pun un halat, ca la spitalul de nebuni. Nemulțumit de rezultat, dar mulțumit per ansamblu de joc, dacă scoatem greșelile care ne-au costat două goluri. Stau și mă gândesc că, până acum, echipele care au venit aici… Cred că în partidele jucate acasă, faptul că vin FCSB sau CFR și trag de timp îmi dă motiv de încredere pentru viitor. Vom face un cantonament, vom mai aduce jucători. Evaluarea se face de la meci la meci”, a spus Mirel Rădoi la finalul meciului de pe Ion Oblemenco.

Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-2

  • Lung – 2
  • Mogoș – 4
  • Maldonado – 5
  • Zajkov – 4
  • Bancu – 4.5
  • Oshima – 4
  • Screciu – 4.5
  • Anzor – 6
  • Mora – 5.5
  • Mitriță – 7.5
  • Baiaram – 6

Rezerve

  • Safira – 3.5
  • Houri – 5.5
    Lukic – 4
Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.