Cel mai mare constructor de autostrăzi și-a oprit activitatea, până la aflarea noului Președinte

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Noul Președinte va decide și soarta autostrăzilor, după ce cel mai mare constructor de autostrăzi și-a trimis angajații acasă

Cel mai mare constructor de autostrăzi și-a oprit activitatea, până la aflarea noului Președinte. Constructorul român UMB își continuă lucrările conform programului obișnuit – trei săptămâni de activitate urmate de o săptămână de pauză. Compania de Drumuri precizează, potrivit Economedia, că nu există facturi restante către UMB sau alți constructori. Precizările vin în contextul unor mesaje apărute pe rețelele sociale, atribuite muncitorilor UMB. Aceștia susțin că lucrările la autostrăzile A8 și A3 ar fi fost suspendate pe termen nedeterminat din cauza blocajelor financiare, cel puțin până la aflarea noului Președinte al României, notează Libertatea.

„Vom vedea săptămâna viitoare ce se va întâmpla, fiind 15 zi de salariu”

„A încetat orice plată… nu se mai fac comenzi… s-a blocat tot financiar și pe A8 s-a spus că vor intra mai devreme cu o săptămâna în vacanță, pe termen nedeterminat, deși vacanța era de o săptămână”, a scris unul dintre angajați într-o conversație postată ulterior pe Facebook. De asemenea, din conversațiile dintre muncitori reiese că șoferii nu și-au mai primit diurnele. Angajații nu au fost informați clar în legătură cu plata salariilor. „Vom vedea săptămâna viitoare ce se va întâmpla, fiind 15 zi de salariu”. 

În acest context, Compania de Drumuri neagă că oprirea lucrărilor ar fi cauzată de restanțe financiare. Reprezentanții instituției susțin că este vorba despre o pauză planificată, de scurtă durată, destinată odihnei.  „În urma discuțiilor cu constructorul, nu se pune problema să întrerupă lucrările pe șantiere, își mențin graficul standard de până acum. Cu 3 săptămâni de activitate și o săptămână pauză. Această săptămână de pauză începe din data de 19, pauză care nu are nicio legătură cu alegerile prezidențiale din România”, a declarat pentru Economedia, Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR. 

Totodată, în acest moment, CNAIR nu are facturi restante neplătite la UMB sau alt constructor.  „Nu avem la această dată plăţi restante către constructorii de autostrăzi. Pauza de pe şantierele UMB este una normală şi programată în sistemul lor de lucru”, a spus Irinel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. 

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.