Un antrenor din SuperLigă a luat hotărârea de a demisiona, chiar dacă echipa sa se va menține sau va retrograda în Liga a 2-a.
Adrian Mihalcea (48 de ani), antrenorul celor de la Unirea Slobozia, a explicat că a luat decizia de a părăsi clubul, de mai mult timp.
Unirea Slobozia se află pe locul 15 în play-out-ul SuperLigii României, iar meciul pe care îl va disputa cu Sepsi Sf. Gheorghe, duminică, pe 28 mai, va fi unul decisiv.
În cazul în care ialomițenii reușesc o victorie, aceștia pot răsufla ușurați, pentru moment. Barajul este singura lor șansă de a mai evolua în SuperLigă.
Un antrenor din Liga 1, decizie categorică: „Termin proiectul și voi pleca, indiferent ce se va întâmpla”
Fostul atacant de la Dinamo a oferit explicații, cu privire la decizia pe care a luat-o și a spus că aceasta este una definitivă.
„Îmi doresc enorm să salvez echipa, mi se termină contractul și nu cred că voi continua. La noi nu se transpiră foarte tare, rămâne în club.Termin proiectul și voi pleca, indiferent ce se va întâmpla. Fac o muncă unde îmi place ce fac. Nu voi spune motivele, e o decizie pe care am luat-o de ceva timp. Nu e cazul să dramatizăm. Am mai multe bile albe decât negre. Îmi plac astfel de meciuri cu miză, decisive. Nu trebuie să-i motivezi pe jucători și mă încântă un astfel de moment. Sunt optimist. Nu vreau să pară că plecarea asta e un alibi. Îmi asum tot, rezultate și decizii. E o decizie personală, rar mi-a fost să-mi schimb deciziile.
Sepsi ne este superioară la toate capitolele, mai puțin la meciurile directe. Sper să ne menținem așa și după partida de duminică”, a declarat Adrian Mihalcea, potrivit ProSport.
Mihai Rotaru a avut o reacție categorică, atunci când a fost întrebat de Alex Mitriță
Mirel Rădoi, semnal de alarmă la Universitatea Craiova: „Trebuie să discutăm despre Mitriță”
