Universitatea Craiova a bifat transferul cu numărul trei, iar Mirel Rădoi pornește reconstrucția pentru titlul
Formația din Bănie vine după un sezon ratat, în care nu a câștigat niciun trofeu, dar tehnicianul formației din Bănie are în plan ca din sezonul următor lucrurile să stea diferit. Până acum, în Bănie au venit deja trei fotbaliști, iar anunțul despre noul jucător a fost făcut chiar de către cei de la Steaua.
Universitatea Craiova a bifat al treilea transfer al verii. Mirel Rădoi își freacă mâinile de bucurie!
Craiova l-a adus la echipă pe Mihnea Rădulescu și Samuel Teles, doi fotbaliști din play-out, care au avut evoluții destul de importante la echipele de club. Acum, la echipă a venit și David Matei, fundașul celor de la Steaua.
Despre acest transfer au vorbit și oficialii echipei roș-albastre, care au dezvăluit că oferta nu era una de refuzat, iar puștiul va semna cu Universitatea Craiova.
Ce spun cei de la Steaua
„Ieri (n.r. 19 mai), am primit oferta și bineînțeles că ne-am văzut nevoiți să o acceptăm. David Matei semnează cu Universitatea Craiova. Noi i-am făcut și ofertă de prelungire, dar a refuzat-o. Îi dorim mult succes și este un jucător cu mare potențial”, a spus Andrei Cian, managerul echipei, pentru Fanatik.
Acesta ar putea să evolueze la echipă constant, deoarece se află în categoria de jucători U 21, fotbaliști, de care Craiova duce lipsă în acest moment. Tânărul a avut un sezon de excepție în Liga 2, iar potențialul său este unul destul de mare
