Comuna din Oltenia unde se investește masiv: „Mulțumim Ministrului Energiei”
Comuna din Oltenia unde se investește 2,7 milioane de lei. Vești bune pentru locuitorii din comuna Bălești, județul Gorj! Primarul Mădălin Ungureanu a semnat contractul de finanțare pentru un proiect care duce localitatea cu un pas mai aproape de viitorul verde. Un parc fotovoltaic ce va produce energie electrică din surse regenerabile, destinată exclusiv pentru consumul local.
Nu doar facturi mai mici, ci și un aer mai curat
Cu alte cuvinte, iluminatul public, sistemul de alimentare cu apă și instituțiile aflate în subordinea primăriei vor funcționa de acum înainte pe energie solară. O măsură smart, care înseamnă nu doar facturi mai mici, ci și un aer mai curat și o comună mai prietenoasă cu mediul, transmite GorjExpress.
Proiectul, intitulat „Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum, în Comuna Bălești, județul Gorj”, are o valoare totală de 2.277.353,39 lei și este susținut prin fonduri de la Ministerul Energiei.
„Mulțumim Ministrului Energiei, domnul Sebastian Ioan Burduja, și echipei sale – secretarul general Cristi Săragea și secretarul de stat Marius Negru. Continuăm să dezvoltăm comuna!”, au transmis reprezentanții Primăriei Bălești.
