Costel Gâlcă (53 de ani) va fi noul tehnician al giuleștenilor și nu vrea să bată pasul pe loc. Antrenorul dorește să fie aduse forțe proaspete în tabăra „alb-vișiniilor”.
Tehnicianul își dorește un fundaș stânga, care să întărească defensiva grupării din Giulești. Simao Rocha (24 de ani) și Miguel Silva (29 de ani) ar fi primele două persoane, aflate în zona de interes a rapidiștilor, conform GSP. Se pare că oficialii ar urma să îi oferteze pe cei doi fotbaliști de la CFR Cluj, respectiv Oțelul Galați.
Acuzații grave aduse lui Sorin Cârțu: „M-a Înjurat și m-a scuipat”
Sorin Cârțu, despre injuriile aduse lui Andrei Artean: „E o situație care mă impresionează”
Costel Gâlcă, pus pe treabă la Rapid
Teoretic, Miguel Silva va intra în posesia lui Sepsi Sf. Gheorghe, începând cu 1 iulie, însă zilele acestea ar urma ca propunerile din partea oficialilor clubului lui Dan Șucu să plece către cei doi jucători. Simao Rocha a mai fost pe lista de dorințe a Rapidului, dar nu s-a concretizat nimic.
Echipa lui Dan Petrescu cere, nici mai mult, nici mai puțin de 3 milioane de euro pe portughez. Pentru acesta și-a arătat interesul inclusiv Dinamo Zagreb, însă momentan negocierile nu au început.
Costel Gâlcă, noul antrenor al Rapidului
Costel Gâlcă îl va înlocui pe Marius Șumudică, care s-a aflat pe banca „alb-vișiniilor” în stagiunea precedentă, dar echipa nu a avut rezultate remarcabile sub conducerea sa. Astfel, în data de 20 mai a acestui an, clubul anunța despărțirea de „Șumi”, despre care spunea că a fost una de comun acord.
Pe de cealaltă parte, Gâlcă a antrenat ultima dată Universitatea Craiova, de care s-a despărțit în ianuarie, fiind înlocuit de Mirel Rădoi.
Laurențiu Reghecampf a primit o ofertă colosală. Care a fost răspunsul tehnicianului
Universitatea Craiova face 3 transferuri de urgență: „Vrem să îi avem cât mai repede”
