Austria le-a dat o lecție de fotbal tricolorilor, dar Mircea Lucescu rămâne optimist când vine vorba de naționala României!
România a pierdut meciul cu Austria, scor 2-1. Puțini tricolori au lăsat impresia că au făcut față nivelului. Moldovan, Rațiu, Burcă, Bancu, Stanciu și Drăguș nu s-au lăsat intimidați de valoarea adversarilor. În rest, ceilalți jucători trimiși în teren de Mircea Lucescu au părut depășiți de situație, în multe rânduri.
„Luptăm până la capăt. Austria este favorita grupei, echipa cu jucători foarte buni, titulari la echipele lor de club în campionatul Germaniei, joacă permanent 90 de minute. Este un grup care nu se schimbă de 4-5 ani. Nu au avut nici necazuri cu accidentările sau cu lipsa de formă a unui sau a altuia. A plecat cu un avantaj pe care nu era ușor să-l depășim. Toată prima repriză am jucat destul de bine, nu doar primele 15 minute. Sigur că în primele 15 minute s-a jucat cu mult suflet, dorință și mai puține rezerve fizice. Dacă marcam atunci, poate lucrurile se schimbau. Am avut contraatacuri bune, cornere” declarat Mircea Lucescu, la finalul partidei de la Viena.
Notele tricolorilor după Austria – România 2-1!
- Moldovan – 6
- Rațiu – 6
- M. Popescu – 4
- Burcă – 5
- Bancu – 6
- R. Marin – 5
- Chiricheș – 4
- Man – 4
- Stanciu – 6
- Drăguș – 7
- Bîrligea – 4
- Mircea Lucescu – 4
