Verdictul lui Victor Pițurcă pentru Andrei Rațiu

Claudia Grosu
Foto: Instagram

Andrei Rațiu a intrat pe radarul unor nume grele din fotbalul european

După un sezon excelent la Rayo Vallecano, Andrei Rațiu (26 de ani) a intrat pe radarul unor nume grele din fotbalul european. Roma, Lazio și Atalanta sunt cele mai recente cluburi care și-au exprimat interesul pentru fundașul român. Devenit tot mai curtat în această perioadă de mercato.

„Am contract cu Rayo, îmi respect clubul”

Rațiu a atras atenția nu doar prin evoluțiile din La Liga, ci și prin prestațiile solide la echipa națională. Unde a purtat recent banderola de căpitan în victoria cu Cipru, scor 2-0. Cu toate acestea, fostul selecționer Victor Pițurcă are o opinie rezervată:

„Rațiu? E un jucător bun, dar nu așa cum se spune. Cred că se exagerează un pic. El e un fundaș lateral și ar trebui să fie mai mult fundaș… La echipa de club își părăsește prea mult zona, dar e totuși unul dintre jucătorii buni ai naționalei”, a declarat Pițurcă, la Fotbal Club, conform DigiSport.

În ciuda ofertelor care bat la ușă, Rațiu nu se grăbește să ia o decizie. La finalul meciului cu Cipru, a fost întrebat despre viitorul său și a dat un răspuns echilibrat: „Vom vedea ce se întâmplă în vară. Am contract cu Rayo, îmi respect clubul. Vom analiza ce e mai bine pentru toată lumea. Mi-ar plăcea să rămân în Spania, dar depinde ce oferte vin sau dacă îmi reînnoiesc contractul cu Rayo.”

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.