Rezultate BAC 2025, în Dolj. Câți elevi de 10 are județul

Claudia Grosu

Emoțiile s-au încheiat! Rezultate BAC 2025, în județul Dolj, înainte de contestații

Emoțiile s-au încheiat! Elevii de clasa a XII-a din județul Dolj au aflat astăzi rezultatele la examenul de Bacalaureat 2025. Notele au fost publicate pe portalul oficial bacalaureat.edu.ro, iar tinerii care au susținut săptămâna trecută probele scrise pot vedea dacă au trecut testul maturității.

607 elevi au obținut medii între 9 și 9,95

Anul acesta, rata de promovare în Dolj este de 78%, peste media națională de 74,3%. Deși este puțin mai mică decât anul trecut, promovabilitatea din 2025 rămâne a doua cea mai bună din ultimii 15 ani la nivel național. Două medii de 10 au fost înregistrate în județul nostru: una la Colegiul Național „Carol I”, specializarea Filologie. Și cealaltă la Colegiul Național „Elena Cuza”, la Științele Naturii. Performanțele acestor elevi sunt cu atât mai lăudabile cu cât, la nivelul întregii țări, doar 24 de candidați au obținut media maximă.

Tot în Dolj, 607 elevi au obținut medii între 9 și 9,95, ceea ce arată că mulți au tratat examenul cu seriozitate și s-au pregătit temeinic. Elevii care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații astăzi, până la ora 18:00. Iar o noutate binevenită în acest an este că elevii își pot vedea lucrările corectate înainte de a decide dacă depun contestație. Un pas important spre transparență.

Rezultatele finale după soluționarea contestațiilor vor fi afișate pe 30 iunie. Pentru a promova examenul de Bacalaureat, fiecare elev trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de minimum 6. Vestea bună pentru cei aflați la limită: dacă media este 5,99, aceasta va fi rotunjită la 6,00, ceea ce înseamnă că examenul este considerat promovat.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.