Sorin Cârțu, speriat de adversarii Universității Craiova!

Cosmin Cojocareanu
Foto: captură Digi Sport

Oficialul Universității Craiova s-a speriat de adversarii oe care Oltenii îi vor avea în următoarea perioadă.

Universitatea Craiova începe un nou sezon în care obiectivul va fi câștigarea campionatului, dar și calificarea în grupele Conference League, ca în fiecare an. Oltenii vor juca în prima etapă contra celor de la UTA Arad, iar Sorin Cârtu are câteva emoții.

Sorin Cârțu, speriat de adversarii Universității Craiova!

Sorin Cârțu a fost prezent la tragerea la sorți a țintarului, însă nu crede că le-a purtat noroc oltenilor, deoarece echipa a picat cu UTA Arad. Formația din vestul țării are o nouă față după plecarea lui Mircea Rednic, iar oficialul oltenilor crede că la Arad este un teren greu.

Mai mult, acesta a vorbit și despre duelurile cu cele două formații din Cluj care vor avea loc în primele patru etape.

Declarația lui Sorin Cârțu

„Avem un început greu, prezența mea aici nu a fost cu multă șansă, pentru că începem pe un teren foarte greu (n.r. la UTA), acela de la Arad, în general acolo e greu să obținem puncte, apoi urmează cu FC Argeș și celelalte două cu ”U” Cluj și CFR Cluj, două competitoare din cupele europene.

Sigur intercalate cu ele sunt și meciurile de Conference, partidă cu Sarajevo (n.r. FK Sarajevo), așa că avem un început dificil.”, a spus Sorin Cârțu, conform sport.ro

Mircea Lucescu și-a făcut praf adversarii după România – Kosovo: „Au văzut că nu au cum să câștige împotriva noastră”

Sorin Cârțu a vorbit despre transferul lui Alex Mitriță la FCSB! Ce spune oficialul oltenilor

Sorin Cârțu a avut un mesaj pentru Mihai Rotaru după Universitatea Craiova – FCSB

Erling Haaland ar putea fi OUT de la returul cu Real Madrid

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.