Radu Drăgușin, OUT de la Tottenham!

Claudia Grosu
Foto: Instagram

Radu Drăgușin a coborât în ierarhia fundașilor centrali

Radu Drăgușin (23 de ani) ar putea schimba din nou echipa în această vară, la doar un an și jumătate după ce a ajuns la Tottenham pentru suma record de 25 de milioane de euro de la Genoa. Presa britanică scrie că noul antrenor al „cocoșilor”, Thomas Frank, nu-l are în planurile sale, iar venirea lui Kevin Danso de la Lens i-a redus considerabil șansele de a mai prinde un loc de titular, conform sport.ro.

Internaționalul român a ajuns la 182 de meciuri jucate în carieră

Tottenham se pregătește de o reconstrucție masivă în defensivă: Ashley Phillips și Kota Takai revin în lot. Iar Luka Vuskovic, considerat un adevărat puști minune la Hajduk, va fi și el promovat la echipa mare. În aceste condiții, Drăgușin a coborât în ierarhia fundașilor centrali, anunță TBRFootball.

Agentul lui Drăgușin s-a mișcat rapid și a avut deja discuții cu AC Milan. Potrivit Calciomercato, întâlnirea a durat aproximativ trei ore, iar rossonerii iau serios în calcul aducerea fundașului român pe San Siro.

Chiar dacă a bifat 37 de meciuri și 2.604 minute în tricoul lui Spurs, Drăgușin nu a fost pe teren în finala Europa League cu Manchester United, pe care Tottenham a câștigat-o. Per total, internaționalul român a ajuns la 182 de meciuri jucate în carieră, pentru cinci cluburi diferite, reușind să marcheze de 12 ori și să ofere două assist-uri.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.