Adrian Mutu a dat lovitura verii
Adrian Mutu continuă să construiască în fotbal și după ce a agățat ghetele în cui. Fostul mare atacant al naționalei a făcut o vizită specială la Fiorentina, clubul la care a strălucit între 2006 și 2011, și a venit cu o veste excelentă pentru tinerii fotbaliști din România. Academia Adrian Mutu va colabora oficial cu gruparea italiană, conform DigiSport.
„Am pus bazele unei viitoare colaborări între Academia Adrian Mutu și ACF Fiorentina”
Anunțul a fost făcut de Mutu chiar pe rețelele sociale, după ce a vizitat impresionantul complex Viola Park, noul centru sportiv al Fiorentinei. „Am avut onoarea de a vizita Viola Park, un model de excelență în fotbalul european. M-am întâlnit cu Daniele Prade și Valentino Angeloni, doi oameni importanți ai clubului. Am pus bazele unei viitoare colaborări între Academia Adrian Mutu și ACF Fiorentina – un pas important pentru tinerii fotbaliști români”, a scris Mutu.
Fostul decar al României spune că parteneriatul va fi oficializat în următoarele săptămâni. Va oferi copiilor din România acces la metodele de pregătire și filosofia unui club de tradiție din Serie A. După o scurtă experiență ca antrenor la Petrolul, Adrian Mutu s-a concentrat pe proiectul său de suflet: academia de fotbal din București. Alături de partenerul său, afaceristul Paul Nicolau, cunoscut drept „Pescobar”, Mutu a investit masiv. 1,5 milioane de euro doar în terenul sintetic care urmează să fie inaugurat în curând.
Academia se află în Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei și deja face înscrieri pentru copiii născuți între 2016 și 2020. În plus, se pregătește și montarea unei tribune moderne. Astfel încât părinții și fanii să poată urmări meciurile în cele mai bune condiții.
