David Popovici, favorit clar la Mondialele din Singapore!
David Popovici intră în linie dreaptă cu pregătirea pentru Campionatele Mondiale de natație din Singapore. Competiție care va avea loc între 11 iulie și 3 august. La doar 20 de ani, înotătorul român are toate motivele să spere la o nouă medalie de aur. Mai ales după ce a primit recent o veste care-i poate netezi drumul spre podium, conform DigiSport.
Va lua startul la Singapore în probele de 50 m, 100 m și 200 m liber
Unul dintre cei mai redutabili adversari ai săi la proba de 200 m liber, germanul Lukas Maertens (23 de ani), a decis să nu participe în această cursă. Cu un timp de 1:44,25, al treilea cel mai bun din acest sezon, Maertens era considerat un rival serios. Dar, potrivit swimswam.com, el va merge pe alte probe: 400 m liber, 800 m liber și 200 m spate.
Absența germanului reprezintă o oportunitate uriașă pentru Popovici, care tocmai a cucerit aurul la 100 m și 200 m liber la Europenele U23 din Slovacia, stabilind și un nou record european de seniori. Cu un moral excelent și forma sportivă de partea sa, David va lua startul la Singapore în probele de 50 m, 100 m și 200 m liber.
Tot pe 20 iulie, alături de el va pleca spre Singapore și Denis-Laurean Popescu, care va concura la 50 și 100 m spate, respectiv 50 și 100 m fluture. Acesta a impresionat recent prin aurul obținut la 100 m fluture și bronzul de la 50 m fluture, la Europenele U23. România va avea reprezentanți și în probele de sărituri. Angelica Muscalu va concura la platformă 10 m, iar Alexandru Avasiloaie la 1 m și 3 m. Iar între 24 și 27 iulie, toate privirile vor fi pe Constantin Popovici și Cătălin Preda, campion și vicecampion mondial la sărituri de la mare înălțime, care țintesc din nou podiumul mondial.
