Ștefan Baiaram nu mai este dispus să accepte statutul de „jucător-cheie, dar plătit ca o „rezervă”
Universitatea Craiova riscă să piardă unul dintre cei mai iubiți și constanți jucători din ultimii ani. Ștefan Baiaram, crescut în academia oltenilor și titular de bază în echipa alb-albastră, nu mai este dispus să accepte statutul de „jucător-cheie, dar plătit ca o „rezervă”, conform Prosport.
„Nu pleacă sub 4 milioane!”
Deși nu a ieșit public să-și exprime nemulțumirea, semnalul de alarmă a fost tras de nimeni altul decât impresarul său, Mihăiță Pleșan. Acesta i-a transmis un ultimatum lui Mihai Rotaru că dacă salariul nu va fi mărit curând, Baiaram își va căuta alt drum.
„Eu sper că salariul lui Ștefan Baiaram la Universitatea Craiova se va mări în curând. Dacă nu va pleca, trebuie să negociem. Mi se pare un lucru normal”, a declarat Pleșan pentru Fanatik.
Surse din apropierea clubului susțin că tânărul jucător ar încasa doar 5.000 de euro lunar, sumă infimă în comparație cu alți colegi din vestiar. Iar dacă Rotaru nu se mișcă repede, riscă să-l piardă. Houston Dynamo, echipă din Major League Soccer, a venit deja cu o ofertă concretă. 3.200.000 de euro pentru Baiaram. Răspunsul lui Rotaru a fost scurt și ferm: „Nu pleacă sub 4 milioane!”
Nu ar fi prima dată când patronul oltenilor face afaceri peste ocean. În 2019, Alex Mitriță era vândut tot în MLS, la New York City, pentru 8 milioane de euro. Așadar, precedent există, iar interesul americanilor pentru fotbaliștii Craiovei rămâne constant. Pe de altă parte, nici Baiaram nu pare genul care să se mulțumească doar cu aplauzele din tribune. Vrea mai mult. Vrea alt nivel. „Simt că pot să joc într-un campionat bun. Vreau să devin un fotbalist și mai bun, iar un campionat puternic m-ar ajuta să mă dezvolt”, a spus el recent.
