Cea mai frumoasă sportivă a spus lucrurilor pe nume: „La sporturile de echipă, banii curg”
La doar 22 de ani, Maria Mihalache este deja campioană națională la sprint și una dintre cele mai promițătoare atlete ale României. Ea nu este doar o speranță pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, ci și una dintre cele mai frumoase sportive din țară. Frumusețea ei, spune chiar Maria, nu este un scop, ci un bonus natural care poate ajuta în carieră.
„Nu m-am gândit să atrag sponsori până acum”
„Eu zic că frumusețea contează foarte mult. Dacă ai și o imagine plăcută, cred că poți atrage mai mulți sponsori”, afirmă Maria, care cochetează deja cu modelingul. O face din plăcere, fără pretenții sau strategii comerciale. Îi place să se exprime prin fotografii și să-și împărtășească viața pe rețelele sociale. „Nu m-am gândit să atrag sponsori până acum, dar poate în viitor. Cred că lucrurile trebuie să vină natural”, conform DigiSport.
Deși pare mereu cu zâmbetul pe buze, Maria recunoaște că în spatele rezultatelor sunt multe sacrificii. „Nu mă deranjează nimic atât de tare, pentru că dacă ar fi, probabil m-aș fi lăsat. Dar da, sunt multe sacrificii.” Cel mai greu obstacol, însă, nu este antrenamentul sau efortul fizic, ci lipsa sprijinului financiar. Maria vorbește deschis despre realitatea dură a sportului individual în România. „Nu se poate trăi din atletism, obiectiv vorbind. Cunosc sportivi valoroși, campioni naționali, care în momentul de față nu sunt angajați la vreun club și nu au niciun venit. E trist.”
Această discrepanță este și mai vizibilă când vine vorba de comparații între sporturile individuale și cele de echipă. „La sporturile de echipă, banii curg, chiar și pentru cei care nu sunt campioni. În atletism, poți fi în top 10 mondial și tot să câștigi mai puțin decât locul 3 la handbal.”
