Sorin Cârțu, președintele de onoare al clubului, nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume
Universitatea Craiova a început noul sezon de Superligă cu un meci spectaculos, dar frustrant. Deși oltenii au condus cu 3-0 și au dominat copios primele 60 de minute, finalul a fost de coșmar, iar Sorin Cârțu, președintele de onoare al clubului, nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume.
„Dacă te respecți ca jucător, nu ai voie să ratezi așa ceva”
Fostul mare jucător și antrenor a lăudat începutul de partidă, dar a pus tunurile pe jucătorii introduși pe parcurs: Grețu, Gașpar, Anzor, Fălcușan și Markovic. „După schimbări, s-au evaporat cinci oameni. Trei n-au intrat deloc în ritmul jocului, iar alți doi, atacanții care puneau presiune, au fost scoși. A fost o prăbușire inexplicabilă”, a spus Cârțu, conform GSP.
Dar cea mai dură critică a fost pentru Andrei Ivan, care a ratat incredibil în fața porții goale. „Nu există nicio scuză pentru ratarea lui Ivan. A fost deconectat. Dacă te respecți ca jucător, nu ai voie să ratezi așa ceva. Inadmisibil!”, a tunat legenda Craiovei.
Totuși, Cârțu vede și partea plină a paharului. Campania de transferuri i se pare promițătoare, iar începutul de meci cu UTA l-a impresionat. „Am văzut unele dintre cele mai bune 60 de minute jucate vreodată de această echipă. E clar că sunt jucători de calitate. Dar la 3-0 trebuie să închizi meciul, nu să-i bagi înapoi în joc pe adversari.” Cârțu a tras și un semnal de alarmă în perspectiva meciurilor din cupele europene: „Hai să zicem că a fost un accident. Dar dacă ni se întâmplă asta în Europa, va fi jale…”
