David Popovici a făcut o mărturisire care a surprins pe toată lumea
După ce a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Mondiale de Natație, David Popovici a făcut o mărturisire care a surprins pe toată lumea. Cu doar trei zile înainte de cursă, a vrut să renunțe și să se întoarcă acasă. Nu din cauza unui accident, nu pentru că nu s-ar fi simțit pregătit. Ci pentru că, așa cum spune chiar el, l-a cuprins o teamă pe care nu o mai simțise niciodată. Frica de a-și atinge propriul potențial.
„Nu era frica de a pierde. Era o frică mai profundă”
„Am început să mă uit după bilete de întoarcere. I-am cerut tatălui meu să-i anunțe pe toți că nu voi mai concura. Îmi părea rău pentru toți cei care au venit să mă susțină, dar simțeam că nu mai pot. Nu era frica de a pierde. Era o frică mai profundă – frica de a ajunge atât de aproape de ce credeam că sunt limitele mele”, a povestit Popovici, vizibil emoționat, conform G4Media.ro.
Sportivul a explicat că, după un an complicat, cu schimbări în antrenamente și cu un accent mai mare pus pe sănătatea mintală, a simțit o presiune diferită. Nu din exterior, ci din interior. Teama de a vedea cât de bun poate fi, cu adevărat. „Am început anul ăsta să mă simt foarte bine în antrenamente, să ating timpi pe care nu i-am mai atins niciodată. Și tocmai asta m-a speriat. Să vezi potențialul atât de clar în fața ta, să știi că e acolo și că trebuie doar să întinzi mâna, e un sentiment greu de dus.”
„Sunt mult mai mândru de faptul că am reușit să mă mobilizez decât de medalie în sine”
Cu toate astea, David nu a cedat. A avut în jur oameni care l-au susținut, familia, iubita, antrenorul. Un „support group”, cum spune el, esențial pentru a merge mai departe. „Sunt mult mai mândru de faptul că am reușit să mă mobilizez decât de medalie în sine. Că am avut curajul să merg în calificări, în semifinale, în finală. Și uite că, până la urmă, am câștigat.”
Antrenorul Adrian Rădulescu nu l-a certat, nu l-a forțat, nu i-a dat „două palme”, cum glumește Popovici: „Nu mai suntem în perioada aia de anii ’70-’80 când dacă spuneai ceva de genul ți se răspundea dur. M-am născut în 2004, trăim alte vremuri.”
