Universitatea Craiova și-a asigurat viitorul și e gata de performanțe
Universitatea Craiova a fost pusă pe fapte mari în actuala stagiune și a transferat 13 jucători până acum. Oltenii au obiective mari, iar Mirel Rădoi a adus foarte mulți tineri în această perioadă, pentru a asigura viitorul echipei și pentru crește potențialul de vânzări.
Universitatea Craiova și-a asigurat viitorul: „A semnat până în 2031”
Universitatea Craiova a transferat foarte mulți fotbaliști, iar acum a făcut o prelungire de contract. Oltenii au prelungit cu Florin Gașpăr, fotbalist care în sezonul trecut a evoluat pentru CSM Reșița în a doua parte a sezonului.
„Florin Gașpăr a semnat prelungirea contractului cu Universitatea Craiova până în anul 2031. Mult succes în continuare, leule!”, au transmis cei de la Universitatea Craiova pe rețelele de socializare.
Universitatea Craiova este pe val
Oltenii sunt într-o formă foarte bun, iar în acest moment se luptă pentru primele locuri. Craiova vrea să ajungă și în cupele europene, unde are un traseu destul de bun și au șanse mari să-și îndeplinească marele obiectiv.
Mia mult, noile transferuri au avut un randament destul de bun și au reușit să marcheze pe bandă rulantă și să aducă victorii importante pentru club și nu numai.
