Universitatea Craiova este pe cai mai, iar unul dintre cei mai controversați oameni din fotbalul românesc a remarcat parcursul oltenilor.
Universitatea Craiova este o echipă care se luptă la titlu, iar parcursul din acest sezon a avut deja anumite realizări ce pot fi remarcate de mulți specialiști. Oltenii au obiective importante, în actuala stagiune, iar Mirel Rădoi este considerat omul care le-ar putea îndeplini.
Universitatea Craiova a fost lăudată de unul din cei mai controversați oameni din fotbalul românesc
Mitică Dragomir a vorbit despre ascensiunea Universității Craiova și este de părere că formația lui Mirel Rădoi este o echipă foarte puternică. Mai mult, fostul șef LPF a vorbit despre lupta la titlu și îi vede pe alb-albaștrii unii dintre candidați.
Mitică Dragomir este de acord cu filosofia lui Mirel Rădoi și crede că oltenii se pot bate la titlu, datorită atacanților pe care patronul i-a adus în această perioadă.
Declarația lui Mitică Dragomir
„Băi fraților, trebuie să felicităm pe Universitatea Craiova, pe patron, pe Cârțu și pe antrenorul Mirel Rădoi. Băi nene, au făcut transferuri bune. Domne, Rădoi încep să cred că este antrenor bunicel. Să îți spun de ce. El are o idee: ‘Mai bine câștig meciul cu 6-5 decât să fac un 2-2 chinuit. Sau să pierd cu 5-6 decât să fac egal’. Domne, Rădoi încep să cred că este antrenor bunicel. Să îți spun de ce. El are o idee: ‘Mai bine câștig meciul cu 6-5 decât să fac un 2-2 chinuit. Sau să pierd cu 5-6 decât să fac egal’
Până acum, Craiova după părerea mea se bate la titlu. Se bate la titlu pentru că are două vârfuri de atac de valori apropiate. Eu spun că brunețelul e mai tare decât celălalt”, a spus Mitică Dragomir la Fanatik.
Universitatea Craiova, lăudată: „Singura echipă care a învăţat ceva de anul trecut”
Victor Pițurcă, descris de un fost elev de la națională: „Te făcea să-ți fie rușine”
Mitică Dragomir i-a propus lui Gigi Becali un fotbalist din Oltenia
