Sorin Cârțu cere răbdare fanilor
Universitatea Craiova a făcut un pas important spre grupele Conference League după succesul cu 2-1 în fața celor de la Istanbul Bașakșehir, în manșa tur a play-off-ului. Cu avantajul obținut în deplasare, oltenii pleacă din postura de favoriți la calificare înaintea returului programat joi, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
„Știu că s-au vândut deja șapte, opt mii de pachete”
Interesant este că, în timp ce turcii au decis să amâne confruntarea din campionat cu Rizespor pentru a-și odihni jucătorii, Craiova nu are parte de același tratament. Trupa lui Costel Gâlcă trebuie să joace duminică, în Superliga, contra celor de la Petrolul, chiar înaintea duelului decisiv din Europa.
Atmosfera se anunță incendiară pe „Ion Oblemenco”, iar fanii par pregătiți să umple tribunele. Președintele de onoare al Științei, Sorin Cârțu, a transmis însă un mesaj de echilibru și răbdare către suporteri.
„Ar fi frumos, poți să faci o conexiune cu Craiova Maxima. Sunt meciuri internaționale, un parcurs destul de bun până acum. Deocamdată urcăm un deal și suntem la jumătate. Știu că s-au vândut deja șapte, opt mii de pachete, lumea vrea să fie alături de echipă. Sper ca suporterii să aibă răbdare, pentru că cel mai important lucru este calificarea”, a spus Cârțu la Digi Sport Special.
