Ce a spus fotbalistul după ce a semnat cu Universitatea Craiova din postura de jucător liber de contract
Adrian Rus, fundaș central de 29 de ani, a revenit în Liga 1 după despărțirea de Pisa, semnând cu Universitatea Craiova până la finalul actualului sezon. La scurt timp după oficializarea mutării, jucătorul a postat un mesaj emoționant pe rețelele sociale pentru clubul din Italia.
Reacția lui Adrian Rus după transferul la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a reușit un transfer important în defensivă, aducându-l pe Adrian Rus, fundaș central cu experiență internațională. Mutarea reprezintă un pas important atât pentru club, cât și pentru jucător, care revine în Liga 1 după mai multe sezoane petrecute în străinătate.
Deși a existat interes și din partea altor cluburi românești, printre care și FCSB, tranzacția s-a realizat fără implicarea unui impresar și fără costuri de agent, după cum a precizat Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor. Jucătorul a avut și un mesaj important după plecarea din Italia, însă mesajul este despre Pisa, nu despre Craiova.
„Voi purta mereu Pisa în inima mea. Vreau să le mulțumesc tuturor fanilor pentru sprijinul și afecțiunea arătate în acești ani. A fost o onoare sa port acest tricou și să dau totul pentru aceste culori.
Vă mulțumesc din suflet, să ne vedem cu bine!”, a transmis Adrian Rus.
Adrian Rus poate semna cu Universitatea Craiova!
Adrian Rus încă are șanse să ajungă la Universitatea Craiova!
Mihai Rotaru a comentat venirea lui Adrian Rus la Universitatea Craiova
Florin Niță și Adrian Rus, transferați la pachet: „Mi-ar plăcea să vină la noi”
