Fostul mare internațional Basarab Panduru are numai cuvinte de laudă la adresa antrenorului: „E ceva excepţional”
Meciul dintre UTA și FC Argeș a oferit o poveste greu de imaginat. Piteștenii au condus cu 3-0 în deplasare, dar au plecat doar cu un punct, scor 3-3, după ce echipa lui Adrian Mihalcea a reușit o revenire spectaculoasă.
„Rezultatul e ceva excepţional, iar meciul a fost foarte bun”
Este a doua oară în acest sezon când UTA întoarce un 0-3 pe teren propriu. Prima dată s-a întâmplat chiar în debutul campionatului, cu Universitatea Craiova. Unul dintre cei care au rămas impresionați de formația arădeană și, mai ales, de antrenorul Mihalcea, este fostul mare internațional Basarab Panduru.
„UTA nu ştiu dacă mai e o echipă mică, e printre puţinele cu un 11 fix, deja îl ştii, are jucători buni. Argeş arată foarte bine. Mihalcea nu dă dovadă doar de inspiraţie, ci de ce antrenor este. A simțit că, dacă îi schimbă pe cei doi închizători, va schimba jocul și a avut dreptate. A intrat cu 3-2 la pauză, nesperat! Rezultatul e ceva excepţional, iar meciul a fost foarte bun”, a spus Panduru, conform sport.ro.
Adrian Mihalcea, aflat la primul său sezon pe banca UTA-ei, a demonstrat încă o dată că știe să-și motiveze echipa și să găsească soluții în momentele grele. În stagiunea trecută, tehnicianul s-a remarcat prin salvarea Unirii Slobozia de la retrogradare. După acest rezultat, FC Argeș urcă provizoriu pe locul trei, dar riscă să fie depășită de Dinamo, dacă „roș-albii” câștigă în deplasarea cu Petrolul Ploiești. De partea cealaltă, UTA Arad se află pe locul cinci, cu 14 puncte.
